Efecte perverse: Ştergerea datoriilor Greciei lasă fără credite companiile româneşti

0 5

– Poate că băncile mamă nu vor retrage capital din filialele româneşti, cum a fost asigurat preşedintele României la summit-ul european. Dar stăpânii din vest nici nu vor mai da bani de credite noi în România, potrivit unei analize a BERD. Cele mai afectate vor fi băncile deţinute de UniCredit şi Erste Bank, care au nevoie de recapitalizare.

Economiile Europei de Est sunt în pericol să intre tot mai mult în criză de finanţare, pe măsură ce băncile creditoare occidentale se vor concentra tot mai mult pe propria recapitalizare și mult mai puțin pe finanțarea filialelor lor din regiune.

Cele mai mari reduceri ale finanțării economiilor est europene ar urma să se înregistreze la filialelele din regiune ale  UniCredit SpA (UCG) şi Erste Group Bank AG (EBS).  Cele două grupuri financiare dețin deja trei sferturi din sectorul bancar din Europa de Est și băncile lor din zonă ar putea primi cel mai mic suport, potrivit unui raport al Băncii Europene pentru Dezvoltare (BERD), citat de Bloomberg. La noi, probleme ar putea avea, desigur, și BRD, chiar dacă Societe Generale nu are cota de piață a băncilor citate.

„Trebuie reînviată „Iniţiativa Viena“ (acordul, de evitare a retragerilor de fonduri, încheiat dintre băncile străine şi autorităţile române. n.r.), căci există pericolul ca băncile occidentale să-şi reducă expunerea în est, a declarat ieri Cristian Popa, viceguvernatorul Băncii Naționale a României, la o conferinţă de ieri în Dubrovnik, Croaţia, scrie Money.ro.

În ceea ce priveşte decizia de azi-dimineaţă luată de liderii UE, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a ţinut să precizeze că reducerea cu 50% a datoriei Greciei a fost „mai mult decât ne aşteptam”. Vasilescu a subliniat însă că tensiunile de pe pieţele financiare nu vor dispărea „pentru că nu a dispărut criza”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata