Fostul rege al României îi avertizează pe politicieni împotriva demagogiei

0

Mihai I de România s-a adresat marţi Parlamentului ţării, pentru prima dată de la înlăturarea sa de regimul comunist în 1947, după 64 de ani de la ultimul său discurs pronunţat în faţa Legislativului.

Monarhul român revine în aulă după 22 de ani de democraţie, cu prilejul împlinirii a 90 de ani şi după ce preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat de „trădare naţională” şi complicitate cu Uniunea Sovietică.

De altfel, preşedintele Băsescu a fost absent de la ceremonia în care fostul rege a criticat dorinţa de putere, remarcă miercuri (26 octombrie 2011) ziarele El Pais şi La Vanguardia.

Fostul rege a lansat o serie de avertismente care au fost interpretate drept critici adresate preşedintelui conservator Traian Băsescu, acuzat de autoritarism de rivalii săi politici.

Regele Mihai, care a reamintit că şi-a servit ţara de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite si altele nefericite, este ultimul supravieţuitor din rândul şefilor de stat din cel de-al Doilea Război Mondial.

El a subliniat importanţa monarhiei în istoria ţării: „Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare a independenţei şi suveranităţii noastre”. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi, pentru că după libertate şi democraţie valorile cele mai importante sunt identitatea şi demnitatea, a remarcat fostul monarh român.

Prezenţa Majestăţii Sale în Parlament este o formă de împăcare cu istoria şi o platformă de consens pe care cetăţenii o salută, a declarat preşedintele Senatului, social-democratul Mircea Geoană.

Regele Mihai, însoţit de fiica sa Margareta, a evidenţiat progresele realizate de România de la căderea regimului comunist prin întărirea democraţiei şi a libertăţilor.

„A fost un moment constructiv şi utiľ, a remarcat şi fostul preşedinte social-democrat Ion Iliescu, care a ţinut să precizeze că s-a reconciliat cu fostul rege în 2001, fapt ce a permis ca familia regală să se poată instala definitiv la Bucureşti.

Potrivit analistului politic Ion Cristoiu, mesajul regelui „a fost al unui suveran în exerciţiu”. Discursul regelui, văzut ca un avertisment adresat clasei politice române, a stârnit aplauzele timp de mai multe minute ale parlamentarilor, deşi mesajul fostului suveran a fost că ţara are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.

Născut în 1921, Mihai I de România a domnit între 1927 şi 1930 şi între 1940 şi 1947, când a fost forţat să abdice de guvernul român controlat de Moscova. După abdicare, el şi-a stabilit reşedinţa în Elveţia, unde trăieşte în prezent.

Căderea regimului comunist, în 1989, nu a servit la normalizarea relaţiilor cu ultimul rege al ţării, deoarece popularitatea sa îngrijora fosta putere comunistă de la Bucureşti.

După venirea la putere a formaţiunilor de centru-dreapta, Mihai I şi-a recuperat naţionalitatea română şi a putut să-şi viziteze ţara cu normalitate.

Prezenţa lui şi a familiei sale este constantă de atunci la diferite evenimente sociale, iar ginerele său, principele Radu, şi-a anunţat în 2009 candidatura la preşedinţia română, deşi ulterior s-a retras din cursa electorală.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.