Jürgen Habermas: Să construim o Europă mai democratică!

0 4

Uniunii Europene îi lipsesc competenţele necesare armonizării economiilor naţionale, este de părere filosoful Jürgen Habermas – se arată într-un extras publicat de Le Monde în ediţia de marţi (25 octombrie 2011), care face parte dintr-o conferinţă pe care o va ţine la Universitatea Paris-Descartes în cadrul unui colocviu organizat la 10 noiembrie.

Textul integral al conferinţei va fi publicat în numărul din ianuarie 2012 de revista Cités.

„Pe termen scurt, trebuie să se acorde o foarte mare atenţie crizei. Pe de altă parte, actorii politici nu trebuie să ignore deficienţele de concepţie care există la baza uniunii monetare şi care nu pot fi remediate decât printr-o uniune politică corespunzătoare: Uniunii Europene îi lipsesc competenţele necesare armonizării economiilor naţionale, care se caracterizează prin diferenţe drastice în ceea ce priveşte capacitatea concurenţială”, afirmă Habermas.

„Pactul pentru Europa” nu face decât să întărească o veche deficienţă: acordurile facultative din cercul şefilor de guvern fie că nu au efect, fie că sunt nedemocratice şi, din această cauză, trebuie să fie înlocuite de o instituţionalizare incontestabilă a deciziilor comune.

Guvernul federal german a devenit elementul de accelerare a unei desolidarizări care afectează întreaga Europă, pentru că a închis mult timp ochii în faţa unicei soluţii constructive, şi anume o Europă mai unită, potrivit filosofului.

În ultimul timp, a devenit din ce în ce mai greu pentru statele din Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică /OECD/ să stimuleze creşterea economică şi să asigure o repartizare justă a veniturilor.

După liberalizarea ratei de schimb, această problemă a fost dezamorsată prin acceptarea inflaţiei. Dat fiind că această strategie necesită costuri ridicate, guvernele apelează din ce în ce mai mult la soluţia participaţiunilor la bugetele publice finanţate prin credite.

Criza financiară, care durează din 2008, a dus la încremenirea mecanismului de îndatorare la nivel de stat în detrimentul generaţiilor viitoare. Este greu de imaginat cum ar putea fi armonizate pe termen lung politicile de austeritate – dificil de impus în politica internă – cu menţinerea unui stat social suportabil.

Revoltele tinerilor sunt un avertisment legat de ameninţările care planează asupra păcii sociale. S-a admis, cel puţin în aceste circumstanţe, că adevărata provocare este dezechilibrul dintre imperativele pieţei şi forţa de reglementare a politicii. În cadrul zonei euro, un dorit „guvern economic” ar trebui să dea forţe noi pactului de stabilitate golit de sens de multă vreme, potrivit lui Habermas.

Politicienii ar trebui să ducă o campanie mai ofensivă şi să lămurească oamenii despre semnificaţia istorică a proiectului european. Ei ar trebui să-şi învingă teama de sondajele despre starea opiniei publice şi să aibă încredere în puterea de convingere a argumentelor bune. În schimbe, ei se complac într-un populism pe care ei înşişi l-au favorizat prin opacizarea acestei teme complexe şi neplăcute.

Fragmentarea politică durabilă în lume şi în Europa este în contradicţie cu creşterea sistemică a unei societăţi mondiale multiculturale şi blochează orice progres în civilizaţia juridică constituţională.

Dat fiind că UE a fost monopolizată de elitele politice, s-a creat o periculoasă asimetrie, între participarea democratică a popoarelor la beneficiile pe care şi le „trag” guvernele lor pentru sine pe scena îndepărtată de la Bruxelles, şi indiferenţa, chiar absenţa participării cetăţenilor UE la deciziile Parlamentului de la Strasbourg, spune filosoful german.

Cu cât popoarele devin mai conştiente de faptul că deciziile UE le influenţează viaţa cotidiană, cu atât mai mult va creşte interesul lor pentru a profita de drepturile lor democratice în calitate de cetăţeni ai Uniunii.

Acest factor de impact a devenit tangibil în contextul crizei din zona euro. Criza obligă Consiliul să ia decizii care pot avea un impact inegal asupra bugetelor naţionale. De la 8 mai 2009, el

a depăşit un prag prin decizii de salvgardare şi posibile modificări ale datoriei, cât şi prin declaraţii de intenţii în vederea unei armonizări în toate domeniile competitive (politică economică, fiscală, socială şi culturală).

Ar fi normal ca aceşti cetăţeni ai Uniunii să poată influenţa în mod democratic ceea ce decid sau negociază şefii guvernelor lor într-o zonă juridică gri.

Dar se observă în schimb o respingere în totalitate a proiectului european din partea acestor cetăţeni europeni. Acest comportament autodistructiv se explică prin faptul că elitele politice şi mass-media ezită să-şi asume consecinţele rezonabile ale proiectului constituţional.

Sub presiunea pieţelor financiare s-a impus convingerea că, odată cu introducerea euro, s-a neglijat o presupoziţie economică a proiectului constituţional. UF nu se poate afirma împotriva speculaţiilor financiare decât dacă dobândeşte competenţele politice necesare garantării, cel puţin pentru membrii zonei euro, a unei convergenţe a dezvoltării economice şi sociale.

Toţi ştiu că acest grad de „colaborare consolidată” nu este posibil în cadrul tratatelor existente.

Nu poate exista o solidaritate între cetăţenii Europei dacă la nivelul statelor membre se consolidează inechităţile sociale între naţiunile sărace şi cele bogate.

Uniunea trebuie să garanteze ceea ce legea fundamentală a Germaniei numeşte „omogenitatea condiţiilor de viaţă”. Această „omogenitate” nu se referă decât la estimarea condiţiilor de viaţă, nu la nivelarea diferenţelor culturale.

O integrare politică bazată pe bunăstarea socială este necesară pentru ca pluralismul naţional şi bogăţia culturală a Europei să poată fi protejate în contextul actualei globalizări, concluzionează filosoful german.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata