Ladislau Ritli: Lista negativă a serviciilor medicale va apărea la mijlocul lunii decembrie

0
Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a declarat joi (27 octombrie) privitor la pachetul de servicii medicale că la mijlocul lunii decembrie se va finaliza o „listă negativă” care va cuprinde medicamentele şi investigaţiile care nu vor mai fi suportate de stat.

El a spus că se au în vedere medicamentele foarte scumpe care sunt utilizate şi pentru alte afecţiuni şi nu numai pentru cele care ar trebui, iar în privinţa investigaţiilor a menţionat că acestea se vor face „cu indicaţii foarte precise”.

Privitor la lista de medicamente, ministrul a afirmat că în aceasta se vor regăsi şi medicamente oncologice.

Ritli a susţinut, în legătură cu deblocarea posturilor pentru unităţile sanitare, că se fac eforturi şi se discută să se găsească argumente pentru găsirea unor soluţii.

El a recunoscut că există o problemă foarte delicată în ceea ce priveşte plecarea medicilor şi pentru aceasta trebuie găsite soluţii împreună cu Colegiul Medicilor şi cu alţi factori de decizie.

Ministrul Sănătăţii participă joi la Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.