Maratonistul de 100 de ani nu va fi inclus în Cartea Recordurilor

0 5
Fauja Singh, britanicul de origine indiană şi religie sikh, nu va fi inclus în Cartea Recordurilor ca cel mai vârstnic alergător care a reuşit să parcurgă până la capăt o cursă de maraton /42 kilometri/, conform unei decizii a reprezentanţilor acestei organizaţii care se ocupă de înregistrarea recordurilor, transmite Associated Press.

Motivul refuzului înregistrării succesului realizat de Singh a fostul faptul că el nu a putut prezenta un certificat de naştere care să ateste vârsta sa.

Cu toate acestea, bătrânul maratonist are paşaport de rezident al Marii Britanii, unde locuieşte de la mijlocul anilor 1990 şi în care se menţionează că el este născut în India la data de 1 aprilie 1911. În plus, el poate să prezinte, ca dovadă, şi scrisoarea de felicitare primită cu ocazia centenarului din partea reginei Elisabeta a II-a.

Antrenorul lui Singh a explicat într-o declataţie pentru BBC News că acesta nu are un certificat de naştere din simplul motiv că, în îndepărtatul 1911, în India, nu se emiteau astfel de documente.

Cei de la Guinness Book declară însă că este nevoie de o dovadă oficială care să confirme vârsta alergătorului, iar paşaportul nu poate fi considerat drept dovadă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata