Intervenţie chirurgicală în premieră

0
La Spitalul de Urgenţă Pediatrică „Marie Curie” (Budimex) a avut loc joi (27 octombrie), în premieră o intervenţie chirurgicală care a utilizat o tehnică nouă.

Echipa condusă de prof. dr. Gheorghe Burnei a operat o fetiţă de doi ani care suferea de scolioză congenitală cu multe vertebre malformate, bazin oblic foarte accentuat, ajungând ca la această vârstă să aibă o deviaţie de 95 de grade, 65 de grade pe partea lombară şi 30 de grade pe torace, a explicat prof. dr. Gheorghe Burnei.

Intervenţia a constat în scoaterea vertebrelor malformate de la nivelul toracelui şi zona lombară şi plasarea unor şuruburi care sunt legate de o bară longitudinală ce permite corectarea malformaţiilor, a explicat prof. dr. Burnei.

„A fost o premieră pentru întreaga ţară această intervenţie. Nu a mai fost făcută o astfel de operaţie, atât de amplă. Ea comportă riscuri neurologice destul de mari şi exista posibilitatea ca în timpul intervenţiei să apară hemoragii masive şi chiar decesul sau apariţia paraliziei”, a precizat prof. dr. Burnei.

El a spus că micuţa este bine acum şi că „în 10-14 zile o s-o vedem în picioare”.

„Fetiţa va sta cu această bară aproape patru-cinci ani iar atunci când vom constata că se deviază în cealaltă parte, o vom scoate”, a mai spus prof. dr. Burnei.

Intervenţia a durat şase ore şi jumătate şi a fost efectuată de o echipă alcătuită din patru medici chirurgi şi doi medici anestezişti, fiind condusă de prof. dr. Burnei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.