Liposelecţie Vaser cu ultrasunete, în premieră, în România

0 14

Tehnica de liposelecţie Vaser cu ultrasunete este o tehnică chirurgicală avansată de conturare a corpului care utilizează energia de ultrasunete pentru a îndepărta selectiv grăsimea nedorită, celelalte ţesuturi rămânând intacte, a explicat, vineri, într-o conferinţă de presă, dr. Grant Hamlet de la Londra (Marea Britanie), specialist în această tehnic.

El a detailat că spre deosebire de alte proceduri de lipoaspiraţie, precum cea clasică sau cea asistată laser, capacitatea tehnologiei Vaser este de a distinge între ţesutul adipos şi celelalte structuri, respectiv vase de sânge, nervi, ţesuturi de legătură. Medicul a accentuat că această tehnologie minimizează riscul apariţiei unor leziuni la nivelul celorlalte ţesuturi din proximitatea zonei tratate.

În ceea ce priveşte principalele beneficii, medicul a enumerat modul de îndepărtare a grăsimii şi tipurile de tratamente care se pot realiza. „Liposelecţia Vaser selectează ţesutul adipos fără a afecta şi alte ţesuturi şi emulsionează, permiţând în final o îmbunătăţire rapidă a aspectului pielii din zona tratată”, a explicat dr. Grant Hamlet.

Spre deosebire de liposelecţia Vaser, lipoaspiraţia asistată laser utilizează lumina laser pentru a distruge celule adipoase, putând afecta însă şi alte ţesuturi importante din zonă. Metoda poate fi folosită cu rezultate avansate pentru lipoaspiraţia unor zone mici şi a unora mari. Prin această metodă se îndepărtează cu maximă precizie grăsimea în exces din toate părţile ale corpului, atât din zone obişnuite – coapse, şolduri, abdomen, torace, cât şi din zone mai delicate ale corpului – braţe, bărbie, partea internă a coapselor, gât.

Pacienţii care au ales liposelecţia Vaser cu ultrasunete au pierdut de 5-7 ori mai puţin sânge decât cei care sunt operaţi prin metode tradiţionale de lipoaspiraţie. În plus, pacientul poate fi externat chiar în aceeaşi zi şi poate să îşi reia activităţile cotidiene în câteva zile, a subliniat dr. Grand Hamlet.

Cei care aleg această procedură pot beneficia şi de tehnologia PureGraft o tehnologie revoluţionară, care optimizează procesul de injectării de grăsime.

Prin acest procedeu grăsimea extrasă prin intermediul lipoaspiraţie cu ultrasunete poate fi folosită după ce a fost curăţată de lipidele libere şi de celulele sanguine la reinjectarea în diferite zone ale corpului. Această procedură reduce la minimum riscul respingerii materialului injectat.

Dr. Ana Maria Oproiu, de la Clinia ArcaLife, a menţionat că organismul produce celule adipoase până la 25 de ani, după care se umflă şi nu mai sunt produse altele noi.”Clinica de Chirurgie ArcaLife îşi propune să satisfacă nevoile pacienţilor prin intermediul unei aparaturi performante, alături de o echipă de medici profesionişti. Dat fiind faptul că pe piaţa românească de chirurgie estetică nu exista până în prezent tehnologia chirurgicală Vaser, ne-am gândit să fim promotorii acestei tehnologii de ultimă oră în România.

Liposelecţia Vaser este o alternativă sigură, eficientă şi avansată de a elimina depozitele de grăsime nedorite, dând un contur ferm corpului,”, a spus dr. Cristian Gabriel Niţă, manager al Clinicii ArcaLife.

Începând cu luna noiembrie, în premieră, în România, în această clinică se poate efectuată liposelecţia Vaser cu ultrasunete.

Costurile sunt aproximativ de 600-700 de euro pentru o zonă. În Marea Britanie procedura strictă care îndepărtează celulă adipoasă dintr-o anumită zonă costă 2.500 de lire sterline şi poate ajunge la 12.000-15.000 de lire sterline.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata