Nu avem de ce să ne temem că România ar putea intra într-un derapaj după recapitalizarea băncilor, declară preşedintele ţării

0 8
România nu are de ce să se teamă, în momentul de faţă, că ar putea intra într-un derapaj având siguranţa faptului că fluxurile de capital ale băncilor europene se vor menţine în ţară, a declarat, joi seara, preşedintele Traian Băsescu.

„Acum, după ce suntem convinşi că fluxurile de capital se vor menţine către România, şi nu numai către România, nu avem de ce să ne temem că România ar putea intra într-un derapaj. Deci ne vom duce drumul. Încet, uşor, dar sigur”, a spus Băsescu la TVR.

Potrivit acestuia, nu au existat semnale că băncile din zona euro ar fi retras capital din statele non-euro, în urma procesului de recapitalizare.

„Nu sunt semnale că s-ar fi produs o retragere masivă de capital. Sigur, o circulaţie de bani între filiala din România şi banca-mamă în mod categoric există, cum există momente în care banca-mamă pulsează resursă financiară, capital. Nouă ne-a fost teamă de o eventuală evoluţie negativă, şi atunci, am dorit să ne asigurăm într-un fel sau altul”, a explicat Băsescu.

El a subliniat că România este a doua ţară din UE ca nivel de investiţii, lucru care se datorează şi „politicii pe care a avut-o Guvernul”.

„Nimeni nu spune că România este a doua ţară din UE ca nivel de investiţii. De fapt, asta a fost politica Guvernului: asigurăm creşterea, nu neapărat prin reducere de taxe, ci păstrând capacitatea bugetului de a face investiţii. România are 7% din PIB alocat investiţiilor. Anul acesta se execută 100% investiţiile, la anul să sperăm că se va executa volum de investiţii 100%. Toate sunt, de regulă, în construcţii, că sunt drumuri, canalizări, autostrăzi, lucrări de mediu”, a mai spus Băsescu.

Consiliul European a adoptat, miercuri seară, la Bruxelles, Declaraţia de recapitalizare a băncilor, statele primind garanţia că subsidiare aparţinând băncilor-mamă din alte state vor avea nivelul de capital menţinut şi pentru anii următori.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata