Piatra Neamţ: căldura centralizată este facturată la un preţ aproape dublu faţă de cel de producţie

1

– Preţul gigacaloriei în municipiul Piatra Neamţ este de 298,5 lei, faţă de 186 lei la Taşca sau 163,22 lei în cazul unei centrale termice de apartament

– În sistemul centralizat de încălzire au rămas aproximativ un sfert din locuinţele municipiului

Circa 10.000 de familii care se încălzesc de la sistemul public de termoficare din Piatra Neamţ vor plăti în sezonul rece care a început deja un preţ foarte mare pentru fiecare gigacalorie care i se va factura, adică 298,5 lei.

În Consiliul Local s-a încercat o manevră de prostire a populaţiei, votându-se o reducere de 13,6 lei a gigacaloriei, ceea ce ar induce ideea că Pinalti s-a gândit la popor şi i-a operat o ieftinire. Sau că preţul gigacaloriei votat în Consiliul Local nu are nicio legătură cu preţul de producţie şi costurile reale.

De fapt, prin anularea subvenţiei de la stat pentru preţul de producţie anterior, votat la 311,66 lei, preţul pe care îl plăteşte populaţia creştea de la 177,17 lei, la noul preţ, 298,5 lei. Chiar dacă au fost promise subvenţii de la bugetul local, acestea sunt, în definitiv, tot din banii oraşului, ai populaţiei în ultimă instanţă.

Ca să putem aprecia cât de scumpă este căldura din Piatra Neamţ o vom compara cu aceea produsă în singura altă localitate cu termoficare centralizată din judeţ, dar şi cu căldura produsă în centralele termice de apartament pe bază de gaz metan.

În timp ce oraşele Târgu Neamţ şi Bicaz, precum şi municipiul Roman au renunţat la sistemul centralizat de termoficare, localitatea Taşca şi-a creat propriul sistem, bazat pe rumeguş, cu care se remarcă la nivel naţional prin preţul mic facturat: 186 de lei pentru o gigacalorie.

Acest sistem contribuie, în plus, la diminuarea poluării cu deşeuri de lemn a mediului. Preţul gigacaloriei de la Taşca a fost ajustat uşor în cea mai recentă şedinţă a Consiliului Local, după ce mai mulţi ani a fost de 137,89 lei.

Scumpirea a fost necesară din cauza rumeguşului, pe care administraţia trebuie să îl plătească acum, după ce a beneficiat de el gratis de la firmele de prelucrarea lemnului din zonă, după cum a precizat primarul Alexandru Drăgan.

Preţul căldurii din sistemul centralizat al localităţii Taşca a fost atractiv pentru populaţie, după cum rezultă din faptul că din cele 132 de apartamente existente, 126 sunt racordate la sistemul public de termoficare. În Piatra Neamţ, spre comparaţie, cele circa 10.000 de apartamente racordate la reţeaua centralizată trebuie raportate la un număr total de aproximativ 38.500 de apartamente.

Pentru a compara preţul din sistemul centralizat, reprezentat de firma „Locato“ a Primăriei, cu preţul căldurii produse într-o centrală termică de apartament avem nevoie de o simplă formulă de conversie între unitatea de măsură folosită la facturarea gazului metan, MWh, şi gigacalorie.

Această formulă este 1 Gcal = 1,163 MWh. Pentru că 1 MWh de gaz metan este facturat de EON cu 119,288 lei către populaţie, rezultă că o gigacalorie ar costa 138,74 lei, în condiţiile unui randament de 100%.

Cum acest randament nu poate fi atins de nicio centrală termică în care se consumă doar gaz metan, vom lua în calcul un randament lejer de 85%, la care costul unei gigacalorii este de circa 163,22 lei, ceea ce este aproape jumătate din preţul de la Locato. Rezultă că o locuinţă dotată cu centrală termică proprie face o economie de cel puţin 135,28 lei la fiecare gigacalorie folosită pentru încălzire.

Cum în containerele pe post de centrale termice din sistemul centralizat procesele sunt similare cu cele dintr-o centrală termică de apartament, ba chiar ar trebui să aibă randamente mai mari, ar fi interesant de făcut un calcul al diferenţei care rezultă din preţul de producţie real al gigacaloriei la „Locato“ şi preţul de facturare, care este aproape dublu, şi de văzut unde ajung banii aceştia.

În această situaţie, este de aşteptat ca numai nevoiaşii să rămână să plătească scump pentru căldură, aşteptând în continuare subvenţiile promise de administraţia locală.

Cei care îşi permit o centrală termică de apartament şi ies din limitele impuse pentru acordarea subvenţiilor, mai ales din sezonul rece următor, care nu va mai fi înainte de o campanie electorală, vor lăsa sistemul centralizat din Piatra Neamţ, în care primarul Pinalti a băgat zeci de milioane de euro pentru a-l containeriza, doar pentru a fi un mijloc de asistenţă socială.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. CEZAR55 spune

    DACA AM REUSI CA LA CENTRALA DE APARTAMENT SA PRODUCEM SI CURENT ,EXACT CA LA CENTRALA TIP ELCEN , ASA ZISA COGENERARE , AM FII CEI MAI MULTUMITI.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.