Zelda Fichandler: „Ciulei a fost primul şi poate singurul regizor angajat fără să-i văd creaţiile”

0

Liviu Ciulei, care a fost votat cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Cannes în 1965 şi care a condus „Guthrie Theater” din Minneapolis, în anii 1980, atunci când a câştigat un „Tony Award”, a încetat din viaţă marţi, la München, în vârstă de 88 de ani.

Cauza morţii a fost insuficienţă multiplă de organ /MSOF/, potrivit fiului vitreg al regizorului, Thomas, scrie New York Times în ediţia de joi (27 octombrie 2011), care precizează că Ciulei avea case atât la Munchen cât şi la Bucureşti.

Ciulei a făcut filme în România sa natală, dar în Statele Unite a fost cel mai bine cunoscut pentru interpretările provocatoare ale unor piese clasice. „Arta contemporană – a spus el odată -, este una care aduce toate conflictele din lume în poem, în teatru, în pictură”. Dar şi turbulenţele lumii au vuit, cel puţin subliminal, prin prezentările lui, notează ziarul american.

Şi-a făcut debutul american în 1974, la „Arena Stage” din Washington, cu piersa „Leonce şi Lena” a lui Georg Büchner, o satiră politică germană a absurdului din secolul XIX.

Criticul de teatru Clive Barnes de la New York Times a numit producţia „electrică” şi „eclectică”, descriind-o ca pe „un fel de capsulă a timpului a teatrului mondial până la epica nebună a lui Brecht şi nebuniile epice ale lui Ionesco”. Domnul Ciulei, a scris Barnes „este unul dintre cei mai imaginativi regizori din lume”.

Printre celelalte producţii notabile ale sale s-a numărat un „Hamlet”, la Arena Stage, în 1978, plasat în Germania epocii Bismarck, pe care Richard Eder de la The Times l-a numit „nu doar triumful unei stagiuni, ci al unui deceniu”; „Revizorul”, piesa lui Gogol care flagelează birocraţia, jucată şi pe Broadway, la „Circle in the Square”, în 1978; al doilea „Hamlet”, mai puţin bine primit, la Public Theater din New York, cu Kevin Kline, în 1986.

Printre multe alte producţii de la Arena, a regizat şi”Azilul de noapte” /Maxim Gorki/, „Don Juan” /Moliere/ şi „Şase personaje în căutarea unui autor”” /Luigi Pirandello/.

Prima sa producţie la Guthrie, în 1981, a fost o „Furtună”, care a descris regatul lui Prospero ca pe o insulă înconjurată de un şanţ sângeros cu artefacte culturale – Venus din Milo şi Mona Lisa printre ele – plutind în el.

Regizarea piesei „Visul unei nopţi de vară”, a subliniat sălbăticia psihologică şi sadismul din textul romantic al piesei, reprezentându-l pe personajul Bottom, liderul protagoniştilor bufoni, drept umilit de indiferenţa publicului său regal, un comentariu pe care unii l-au apreciat drept trimiţând la lipsa de recunoaştere de către publicul american a lui Ciulei.

„Cred că există în această ţară o anumită prudenţă sau un refuz de a te lăsa tulburat, mult încurajat de televiziune”, a spus Ciulei. „Mulţi oameni încă vor ca teatrul să fie ca o limonadă rece, atunci când el este fierbinte”.

Format ca arhitect, Ciulei a fost şi designer, actor şi regizor, iar munca lui s-a caracterizat printr-un simţ vizual precis. El credea că forma fizică sugera sensul cuvântului, nu doar în design ci şi în interpretare şi mai degrabă decât să aibă actori ce creează acţiuni pentru a sugera emoţiile unei clipe, i-a încurajat să înceapă cu acţiunile şi să caute bazele lor psihologice.

„Cu Liviu, fiecare moment s-a născut dintr-o formă”, a declarat Zelda Fichandler, fondatoarea şi fosta directoare artistică a Arena Stage.

New York Times aminteşte că Liviu Ioan Ciulei s-a născut la Bucureşti, la 7 iulie 1923. Tatăl său a condus o firmă de construcţii mare şi deşi a preferat ca fiul său să devină arhitect, mai degrabă decât actor, i-a dăruit un teatru la Bucureşti tânărului Liviu, unde şi-a făcut debutul ca Puck în „Visul unei nopţi de vară”, în 1946.

În 1950, Ciulei s-a alăturat Teatrului Bulandra, o trupă de primă mărime din Bucureşti, şi a devenit directorul său artistic în 1963. Regizorul american Alan Schneider a văzut munca lui acolo şi l-a recomandat Zeldei Fichandler la Arena drept cel mai bun regizor de teatru din Europa.

„Liviu a fost primul şi poate singurul regizor pe care l-am angajat fără să-i văd creaţiile”, a afirmat d-na Fichandler.

Ciulei a fost director artistic al teatrului Guthrie timp de cinci stagiuni, la începutul anilor 1980, perioadă în care a reproiectat scena principală şi a adăugat producţii provocatoare ale sale şi ale unor regizori precum Andrei Şerban şi Peter Sellars şi a fost, în general, creditat drept cel care a suscitat o atenţie sporită la nivel naţional pentru teatru.

În 1982, Guthrie a câştigat premiul Tony acordat anual unui teatru regional remarcabil. Mai târziu, a predat la Şcoala de Arte Tisch a Universităţii New York şi la Columbia.

În România, Ciulei a fost cunoscut şi ca regizor de film. Printre filmele sale se numără şi „Pădurea Spânzuraţilor”, despre un soldat care ia parte la executarea unui dezertor în timpul primului război mondial şi este copleşit de vină. Prezentat la Cannes, filmul i-a adus lui Ciulei premiul pentru cel mai bun regizor iar el l-a considerat, cel puţin în parte, cea mai bună creaţie a sa.

„Scena cea mai frumoasă din cariera mea de regizor este ultima din „Pădurea Spânzuraţilor – a spus el. Vedem o ţărancă tânără pregătind ultima masă pentru bărbatul pe care îl iubeşte, care este condamnat la moarte prin spânzurare – un bărbat, o femeie, pâine, sare şi vin, dragoste, viaţă şi moarte”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.