BNR construieşte o „bancă-punte” care să administreze bănci intrate în dificultate

0

– FMI le-a cerut autorităţilor să pregătească instrumente şi proceduri care să permită intervenţii rapide la băncile cu probleme

Banca Naţională urmează să definitiveze şi să aprobe reglementările privind funcţionarea unui nou tip de instituţie financiară pe piaţa locală – aşa-numita „bridge bank” – bancă- punte – care să poată prelua rapid spre administrare bănci comerciale care intră în dificultate, scrie ZF.

Fondul de Garantare a Depozitelor ar urma să constituie banca-punte şi să o împuternicească să preia o instituţie de credit cu probleme grave de solvabilitate şi lichiditate. Rămâne de văzut care vor fi criteriile pe baza cărora va avea loc o asemenea preluare, respectiv dacă noul mecanism de salvare a unei bănci va fi valabil pentru orice instituţie de credit.

Banca-punte va fi o bancă nouă, cu durată de funcţionare limitată, cu gamă completă de servicii autorizate de BNR şi supravegheată de banca centrală. Aceasta va prelua rapid (practic într-un weekend) depozitele şi creditele unei bănci care nu se mai descurcă pe piaţă şi va asigura continuitatea activităţii fără nicio întrerupere a programului normal de funcţionare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.