C.V. Tudor l-a acuzat pe Traian Băsescu că a politizat slujba de canonizare a Mitropolitului Andrei Şaguna

0

Preşedintele PRM, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor i-a reproşat sâmbătă, Mitropolitului Ardealului, după slujba de canonizare a Mitropolitului Andrei Şaguna, că l-a lăsat pe preşedintele Traian Băsescu să vorbească din Catedrala Ortodoxă, chiar la sfârşitul slujbei oficiate de un sobor de preoţi români şi greci, în fruntea cărora a fost PF Părinte Daniel.

C.V.Tudor s-a arătat vizibil iritat la ieşirea din biserică, de discursul preşedintelui Băsescu.

„I-am zis şi lui Laurenţiu (Mitropolitul Ardealului n.r.), să nu vă mai văd în faţa ochilor! Compromiteţi Biserica Ortodoxă Română, o puneţi la picioarele cuiva care închide şcolile lui Andrei Şaguna. Băsescu închide şcoli, omoară oameni şi vorbeşte în biserică creştină’, a declarat C.V.Tudor.

Acesta acuză conducerea Bisericii Ortodoxe Române că l-a ajutat sâmbătă, pe preşedintele Traian Băsescu să îşi facă imagine, prin faptul că şeful statului a luat cuvântul în biserică, prilej cu care l-a omagiat pe Mitropolitul Andrei Şaguna, canonizat sâmbătă.

„Ca doctor în istorie vă pot spune că sunt expert în viaţa şi opera lui Şaguna. Am documente originale semnate de acest martir. (…) merita să fie trecut în rândul sfinţilor. Dar s-a făcut un troc, bănuiesc, electoral, altfel nu îmi explic de ce s-a dat o lovitură la urmă, drepţilor credincioşi. Ce căuta Băsescu să vorbească în biserică? El nu mai poate să vorbească în lume (…) şi s-a refugiat aici. (…) Nimeni din politicieni nu trebuia să vorbească. În biserică nu trebuie să vorbească oamenii politici, ci oamenii lui Dumnezeu. Noi am venit în campanie electorală?”, a reproşat C.V.Tudor.

Liderul PRM i-a adus aminte sâmbătă, după slujbă, Mitropolitului Ardealului, că l-a susţinut în urmă cu şase de ani de zile, când a fost dezbătută problema moştenirii lăsate de Gojdu. „I-am zis mitropolitului Ardealului, în 2005, în Senat, când era dezbaterea cu Fundaţia lui Emanoil Gojdu, dacă nu eram eu, Adrian Păunescu şi Gheorghe Funar, te linşau, aceştia de la PDL nu te-au lăsat să vorbeşti. Şi acum voi jucaţi geamparalele în biserică! O ruşine pentru biserică, ce a făcut astăzi! Mai trece o generaţie să spele ruşinea! (…) Au fost mai mulţi securişti de ai lui Băsescu aici decât preoţi, dar de cine îi este teamă? De ce jandarmii ţin bătrânii departe de Băsescu? Îl atacă bătrânii?”, a spus C.V.Tudor.

Acesta, împreună cu Gheorghe Funar şi alţi doi colegi de partid au refuzat sâmbătă să asiste la slujba de canonizare a lui Şaguna, din stranele de lângă altar, unde a stat preşedintele Traian Băsescu, miniştrii PDL Teodor Baconschi şi Ion Ariton sau deputata PDL Raluca Turcan. Membrii PRM au luat parte la slujbă la o distanţă de câţiva metri de preşedintele Traian Băsescu, fiind aşezaţi în rând cu alţi oaspeţi din Sibiu şi din ţară, dar care nu erau lideri naţionali ai partidelor politice.

La slujba de canonizare de sâmbătă au mai fost prezenţi preşedintele PSD Victor Ponta şi cel al Forumului Democrat al Germanilor din România, primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis. Victor Ponta a declarat vineri că este o onoare pentru el să participe la canonizarea Mitropolitului Andrei Şaguna, dar că nu îi pasă că la acest eveniment este prezent şi „duşmanul său politic, Traian Băsescu”, căruia i-a urat „să fie sănătos”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.