Cea mai ieftină benzină din România. Azerii au deschis primele benzinării SOCAR

0 4

– Benzinăria SOCAR deschisă în Botoşani vinde carburanţi mai ieftini cu 4 bani decât cei ai Petrom. Azerii vor 300 de benzinării în trei ani.

Compania de stat azeră SOCAR a inaugurat, azi, prima benzinărie azeră din România, în Botoşani.  Preţurile afişate în benzinăriile SOCAR din Botoşani sunt cele mai mici practicate de un lanţ de benzinării din ţară. Astfel, benzina 95 fără plumb se vinde cu 5,25 de lei litrul, motorina Euro 5 costă 5,35 lei litrul iar benzina fără plumb + 98 costă 5,7 lei litrul.

Petrom, cel mai mare actor de pe piaţă, are o singură benzinărie în Botoşani care vinde sortimentul benzină 95 cu 5,29 de lei litrul în timp ce motorina Euro 5 este comercializată la 5, 4 lei litrul, scrie Money.ro.

Staţia inaugurată azi face parte dintr-un prim pachet de 11 staţii deschise de SOCAR în România. Cele 11 benzinării sunt în Botoşani, Suceava, Neamţ şi Iaşi, iar pentru acestea s-au investit 10 milioane de euro.

Până la sfârşitul anului vor mai fi deschise încă patru iar azerii au în plan un număr total de 300 de staţii în următorii trei ani. Azerii au anunţat că aduc benzina de la rafinăria pe care grupul o are în Turcia. Pe lângă România, SOCAR are reţele de distribuţie a carburanţilor în Azerbaidjan, Georgia şi Ucraina.

SOCAR a intrat în România prin achiziţionare a 90% din pachetul de acţiuni al firmei Romtranspetrol SA Botoşani, firmă a soţilor Doina şi Iulian Berescu. După preluare firma şi-a schimbat numele în Socar Petroleum SA Botoşani.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata