FMI: Fondurile europene sunt cel mai important element al strategiei de creştere economică în 2012

0
Fondurile europene reprezintă cel mai important element pentru strategia de creştere economică a României în anul 2012, a declarat luni şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, la începutul întâlnirii cu ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.

„Suntem perfect de acord că absorbţia fondurilor europene este de o importanţă crucială. Este cel mai important element pentru strategia de creştere economică pentru anul viitor. Din cauza contextului economic foarte nesigur, aceste proiecte de investiţii finanţate din fonduri europene, ar putea fi un important motor de creştere”, a afirmat oficialul FMI.

Ministrul Leonard Orban a declarat că MAE este o instituţie cu două „pălării”, responsabilă pe de o parte cu afacerile europene şi pe de altă parte cu managementul fondurilor structurale.

„Este o sarcină foarte importantă şi foarte dificilă, dar suntem încrezători că vom reuşi. Dorim să îmbunătăţim semnificativ rata de absorbţie a fondurilor europene”, a spus Leonard Orban.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.