O naţiune de Vidioţi

0

– Televiziunea a remodelat societatea în fiecare colţ al lumii. Acum o explozie a unor noi dispozitive media se alătură seturilor de televizoare, DVD-uri, calculatoare, jocuri video, smartphoneuri şi multe altele. Un set de dovezi sugerează însă că această proliferare media are nenumărate efecte bolnave, arată editorul Jeffrey D. Sachs într-o analiză publicată pe Reuters.com

SUA au condus lumea într-o eră a televiziunii, şi implicaţiile pot fi văzute în mod direct în aventura amoroasă a Americii cu ceea ce Harlan Ellison numea „sânul de sticlă”. În 1950, mai puţin de 8% dintre gospodăriile americane aveau un televizor; până în 1960, 90% aveau unul.

Fideli imaginii, americanii au devenit cei mai mari consumatori de televiziune, fapt care se menţine şi în ziua de azi (chiar dacă datele sunt puţin schematice şi incomplete). Studiile arată că americanii se uită în medie  mai mult de cinci ore pe zi la televizor – o cifră uimitoare, având în vedere că la acestea se adaugă încă un interval de câteva ore petrecute în faţa altor dispozitive video. Alte ţări înregistrează cu mult mai puţine ore. În Scandinavia, de exemplu, timpul perecut în faţa televizorului este undeva la jumătate decât media din SUA.

Consecinţele pentru societatea americană sunt profunde, tulburătoare şi reprezintă o avertizare pentru întreaga lume, deşi probabil acest avertisment vine mult prea târziu.

În primul rând, privitul la televizor aduce un gram infim de plăcere. Multe studii arată că funcţionează aproape ca o dependenţă, cu un beneficiu pe termen scurt ce duce la o nefericire pe termen lung şi remuşcări. Asemenea telespectatori spun că ar prefera să se uite la televizor mult mai puţin decât până acum.

Dar mai mult decât atât, dependenţa de televizor a contribuit la fragmentarea socială. Timpul care înainte era petrecut împreună, în comunitate, este acum petrecut singur în faţa unui ecran. Robert Putnam, savantul care a studiat declinul sentimentului de comunitate americană, a descoperit că televizorul este explicaţia centrală a diminuării „capitalului social”, acea încredere care leagă comunităţile între ele.

Astfel, oamenii au ajuns să aibă mai puţină încredere unul în celălalt decât în urmă cu câteva generaţii. Desigur, mulţi alţi factori sunt implicaţi în acest proces, dar atomizarea socială bazată pe televiziune nu ar trebui subestimată.

Cu siguranţă, privitul la televizor are efecte dăunătoare atât pentru sănătatea fizică, cât şi mentală. Americanii au condus lumea spre obezitatea, două treimi din populaţia Americii fiind acum supraponderală. Din nou, mulţi factori stau la baza acestui aspect, inclusiv o dietă cu alimente ieftine, nesănătoase şi prăjite, dar viaţa sedentară petrecută în faţa televizorului are o influenţă importantă.

În acelaşi timp, ce se întâmplă la nivel mental este la fel de important ca şi ceea ce ce se întâmplă în corpul fizic. Televiziunea şi media asociată au fost cei mai mari furnizori şi distribuitori de propagandă politică şi corporativă în societate.
Proprietarii de televiziune din America sunt aproape în întregime persoane private, şi banii pe care îi fac se datorează publicităţii neîntrerupte. Campaniile de publicitate manipulatoare atrag oamenii spre exacerbarea nevoilor inconştiente, legate de mâncare, sex şi statut, şi astfel creează pofte pentru produse şi achiziţii din ce în ce mai mari.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în politică. Politicienii americani sunt acum mărci, împachetate ca şi cerealele pentru mic-dejun. Oricine şi orice idee poate fi vândută cu o fundă roşie şi un cântec care să prindă la public.
Toate drumurile către putere în America duc spre televizor, şi tot accesul la televizor depinde de bani mulţi. Această logică simplă a aşezat politica americană în mâinile bogaţilor mai mult decât oricând.

Chiar şi războiul poate fi prezentat ca un nou produs al televiziunilor. Administraţia Bush a promovat premisele războiului din Irak  – armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein inexistente – în stilul familiar, colorat şi bogat în grafică al publicităţii televizate. Apoi, războiul a început cu aşa-numita bombardare „şocantă şi îngrozitoare” a Bagdadului, un spectacol de televiziune în direct îndreptat spre asigurarea unor ratinguri mari pentru invazia condusă de SUA.

Mulţi neurologi cred că efectele orelor petrecute în faţa televizorului asupra sănătăţii mentale ar putea fi mult mai adânci decât dependenţa, consumul, pierderea încrederii sociale, şi propagandă politică.

Un sondaj recent din SUA, realizat de organizaţia „Media de bun simţ” dezvăluie un paradox, dar unul care este perfect inteligibil. Copii din casele sărace americane nu doar că se uită mult mai mult la televizor decât cei din familii bogate, dar de asemenea sunt mai predispuşi să aibă un televizor în cameră. Atunci când consumul unui bun comun scade pe măsură ce veniturile cresc, economiştii îl numesc un bun „inferior”.

Mass media poate fi utilă ca şi furnizor de informaţii, educaţie, divertisment şi chiar conştientizare politică. Dar când o consumăm în exces, ajungem să ne confruntăm cu pericole pe care nu mai ştim să le oprim.

Însă putem minimaliza aceste pericole. Abordări de succes experimentate de unele state includ limite pentru publicitatea la televizor (în special cea care îi ţinteşte pe copii), reţele de televiziune non-comerciale (precum BBC) aflate în proprietatea statului, şi timp gratuit, dar limitat, pentru campaniile politice.

Desigur, cea mai bună apărare este propriul auto-control. Cu toţii putem lăsa închis televizorul pentru mai multe ore pe zi şi putem petrece acel timp citind, întâlnindu-ne cu prietenii şi reconstruind bazele sănătăţii personale şi ale încrederii sociale.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.