Precizări ale Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România referitoare la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu

0
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) consideră că afirmaţiile de joi ale preşedintelui Traian Băsescu în legătură cu modul în care judecătorii soluţionează cererile având ca obiect contestarea în instanţă a unor măsuri punctuale luate de guvern au fost făcute dintr-o „înţelegere greşită” a rolurilor instanţelor judecătoreşti şi Curţii Constituţionale.

„Considerăm că este util să comunicăm Preşedinţiei României că instanţele judecătoreşti şi Curtea Constituţională au roluri diferite în procedura de verificare a respectării acestor exigenţe. În cadrul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională verifică la nivel abstract şi general conformitatea legii cu Constituţia României.

Judecătorii, în schimb, verifică dacă efectele legii, aplicate la o persoană concretă, îi afectează acesteia un drept fundamental. Cele două modalităţi de control sunt esenţialmente diferite, astfel încât afirmaţia preşedintelui în sensul că ‘în instanţe se câştigă (…) împotriva unei legi care este constituţională’ porneşte de la greşita înţelegere a rolului fiecăreia dintre aceste autorităţi”, se arată într-un comunicat remis duminică de preşedintele UNJR, Natalia Roman.

Potrivit comunicatului, măsurile luate de Guvern în contextul crizei economice din ultimii doi ani au generat un val fără precedent de litigii cărora magistraţii trebuie să le facă faţă iar obligaţia fiecărui judecător chemat să soluţioneze o cauză generată de aceste măsuri este să verifice dacă acestea respectă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Natalia Roman afirmă că este de datoria UNJR să explice care este rolul judecătorului în societate, la fel cum „este de datoria Preşedinţiei să se informeze în mod corect şi complet înainte de a face afirmaţii extrem de grave, de natură a afecta încrederea cetăţenilor în sistemul de justiţie şi prin care judecătorii sunt îndemnaţi să încalce valori fundamentale ale sistemului judiciar”. „Reamintim Preşedinţiei României că fişa postului judecătorilor este stabilită de lege şi asumată de fiecare dintre ei prin jurământul depus la numirea în funcţie.

(…) Dacă faptul că judecătorii înţeleg să îşi respecte jurământul şi să apere în concret şi în mod efectiv drepturile fundamentale ale cetăţenilor echivalează sau nu cu distrugerea ţării este, în final, o judecată de valoare pe care trebuie să şi-o asume în mod responsabil fiecare, cu atât mai mult preşedintele ţării”, se apreciază în comunicat.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat joi seară, într-un interviu la TVR, că dacă vor fi procese pentru indexarea pensiilor, atunci judecătorii trebuie să spună şi de unde poate statul să ia banii necesari.
„Judecătorii trebuie să spună şi de unde să luăm banii. Nu este în fişa de post (a judecătorilor – n.r.), dar eu vă spun dacă este în fişa de post a cuiva să distrugă ţara asta, să îi strice echilibrele macroeconomice?”, a spus Băsescu.

Potrivit şefului statului, deşi Curtea Constituţională a validat legile privind reducerile salariale ca fiind constituţionale, în instanţe se „câştigă în veselie” procese împotriva unor acte normative constituţionale. „Eu nu spun că este bine sau este rău, dar vă spun următorul lucru, cum se poate ca împotriva unei legi declarată a fi constituţională şi corectă să vină o instanţă care să spună: ‘Nu fraţilor, le plătiţi că vrem noi?’ Vreau să vă spun ce s-a întâmplat.

În momentul de faţă, sunt cumulate nouă miliarde de lei plăţi prin hotărârile judecătoreşti. Vreţi să îmi spuneţi cine este responsabil de executarea bugetului de stat în România? Magistraţii, guvernul, parlamentul, cine? Deci, sigur că sunt situaţii imposibile”, a afirmat şeful statului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.