State din Balcani revendică originea unor personalităţi de top

0 7

În timp ce un sondaj pe Facebook realizat de portalul croat de pe Internet Index.hr. este de natură să aprindă dezbaterea privind originea unor personalităţi, rezultatul arată cât de interdependente sunt cu adevărat statele balcanice.

Ele încearcă să transforme personalităţi importante în elemente exclusive ale propriei istorii, în contextul în care stabilesc identităţi naţionale distincte după prăbuşirea fostei Iugoslavii, din care au făcut parte.

Realitatea din Balcani pare însă să se sustragă unor astfel de definiţii facile, scrie Wall Street Journal în ediţia de joi (27 octombrie 2011).

Nikola Tesla, care în Serbia este adorat ca un semizeu, este considerat cea mai importantă personalitate din istoria ţării vecine, Croaţia, potrivit rezultatelor preliminare ale sondajului portalului Index.hr. Acest lucru este de natură să ofenseze mulţi sârbi, care spun că acest geniu inventiv, care, printre multe alte lucruri a dezvoltat curentul alternativ şi radioul, este unul de-al lor.

Faptul de necontestat este că Tesla s-a născut din părinţi sârbi în 1856, în imperiul austro¬ungar, într-un sat situat în ceea ce este astăzi Croaţia. Cu toate acestea, succesul şi realizarea celor mai multe dintre invenţiile sale, au venit numai după mutarea sa în Statele Unite.

Tesla a spus odată despre sine că este la fel de mândru de originea sa sârbă pe cât este de patria lui croată. Chiar dacă declaraţia sa face să fie dificil pentru ambele părţi să susţină pretenţii exclusiviste, opinia lui Tesla este pusă la îndoială de croaţi şi sârbi deopotrivă.

În timp ce unii sârbi cred că afirmaţia lui Tesla despre Croaţia a fost impusă de comunişti, unii cercetători croaţi susţin că originea familiei Tesla este croată, nu sârbă.

De asemenea, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură Ivo Andric, care s-a născut în Bosnia din părinţi croaţi iar mai târziu se spune că s-ar fi prezentat drept sârb, este considerat un scriitor croat, de către croaţi, şi sârb, de către sârbi. El se numără printre primele 20 de personalitati croate de top, în contextul în care în sondaj şi-au dat votul 20.000 de persoane.

Prin urmare, situaţia este la fel de contestată şi în cazul lui Ivo Andric, iar o instanţă din Sarajevo încearcă să stabilească dacă el poate fi considerat un scriitor croat sau sârb, o decizie care poate avea implicaţii pentru drepturile de publicare a operei sale.

Cu toate acestea, chiar dacă instanţa ajunge la o concluzie, este puţin probabil să pună capăt dezbaterii privind identitatea naţională a lui Andric, care s-a dezlănţuit timp de aproape patru decenii.

Între timp, şi italienii s-ar putea alătura unui astfel de discurs istoric încins, având în vedere că Index.hr îi întreabă pe cititorii săi de ce croaţii au uitat de Marco Polo, globetrotter-ul veneţian, despre care unii cred să s-ar fi născut pe o insulă croată, al cărei nume croat actual ar putea fi Pilic.

Astfel de dezbateri sunt departe de a fi noi. Deja la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, o controversă cu privire la originea naţională a compozitorului Joseph Haydn a stârnit emoţii publice, în contextul în care germanii şi croaţii au dezbătut etnicitatea compozitorului.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata