Victor Ponta: Televiziunea publică este transformată într-una a preşedintelui României

0

Televiziunea publică, aflată teoretic sub un control parlamentar, este transformată în prezent într-o televiziune a preşedintelui României, a afirmat Victor Ponta, preşedintele PSD, luni, după şedinţa USL.

„Vreau să precizez de asemenea punctul de vedere al USL faţă de modul în care televiziunea publică, plătită din bani publici, aflată teoretic sub un control parlamentar, este în acest moment transformată într-o televiziune a preşedintelui României. (…) Jumătate din timpul exprimării punctelor de vedere politice la televiziunea publică este afectat preşedintelui Traian Băsescu, iar cealaltă jumătate este împărţită un sfert pentru opoziţie, un sfert pentru majoritatea parlamentară, în cifre 29,2% opoziţia, 70,8% puterea”, a declarat Victor Ponta.

El a spus că Televiziunea Română are în prezent la Direcţia Ştiri condusă de Culcer 320 de angajaţi, „mai mulţi decât toate televiziunile private la un loc”, clasându-se „pe ultimul loc în ceea ce priveşte audienţa”.

„Aceşti domni angajaţi de doamna Culcer au salarii evident care nu există în zona privată, începând chiar cu directorul, doamna Culcer care are un salariu de 115 milioane lei vechi pe lună plus pensia 3.000 de euro pe care-i plătim din bani publici pentru ca Direcţia de Ştiri şi emisiunile de ştiri, în special dezbaterile politice să aparţină doar preşedintelui Traian Băsescu”, este de părere preşedintele PSD.

El consideră că fiecare televiziune privată face ce vrea cu proprii bani, respectând legea, în cazul televiziunii publice banii fiind ai noştri, ai tuturor.

„Un salariu de 3.000 de euro într-o instituţie publică pentru doamna Culcer, pentru, dacă informaţiile mele sunt corecte, cele 17 apariţii în acest an ale preşedintelui Traian Băsescu la televiziunea publică, comparate cu cele zero apariţii ale mele, nu ştiu dacă Antonescu a fost vreodată la televiziunea publică anul acesta. 3.000 de euro pe lună şi 320 de angajaţi din bani publici, pentru ca preşedintele Băsescu să apară de 17 ori la dezbateri politice şi liderii opoziţiei de zero ori, nu reprezintă o presiune politică, ci o realitate politică”, a afirmat Victor Ponta.

El a anunţat că va prezenta aceste cifre în cadrul Comisiilor de cultură ale Parlamentului, chiar dacă opoziţia nu are „majoritatea necesară”, aceste cifre reprezentând, în opinia sa, „unul dintre fenomenele cele mai grave de întoarcere a României la momentele de dinainte de 1989”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.