De ce iubim România: „Hrăneşte sufletul şi inima. Asta îţi face, până la urmă, ţara aceasta”

– Deschidem serialul „De ce iubim România” cu Prinţul Charles, fără doar şi poate cel mai mare lobbyist al României la momentul actual. Spune că ţara aceasta „îi creează „sentimentul veşniciei” şi-i aminteşte de „copilărie”. Vă invităm să redescoperim împreună o ţară demnă de un Prinţ.

Moştenitorul tronului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Charles, prinţ de Wales, Duce de Cornwall şi Rothesay, a făcut, spre sfârşitul anilor ’90, un coup de foudre pentru România.

De la un an la altul, dragostea lui de noi a crescut necontenit şi, aparent, la fel de necontrolat ca orice pasiune care se respectă, reciproca a devenit şi ea valabilă.

Citeste si:  Paşapoartele ungureşti, la mare căutare în ţările cu minorităţi maghiare importante, printre care şi România

Un lucru e sigur – Charles a devenit unul dintre cei mai buni „români”, omul care ne „vinde” – garantând cu notorietatea sa – imaginea la export, ori de câte ori are ocazia.

Ultimul episod, „Wild Carpathia” – documentarul despre natura şi oamenii Transilvaniei, difuzat de Travel Channel UK – ni-l prezintă pe Charles ca pe un mare îndrăgostit de România, aflat în postura de ocrotitor al fabuloaselor bogăţii naturale ale Carpaţilor, în principal al celor 250.000 de hectare de pădure virgină, – 65 la sută din totalul suprafeţelor împădurite ale Europei.

Citeste si:  Secretar general OMT: România ar trebui să promoveze mitul lui Dracula pentru a atrage turişti

Ce îmi place la România este caracterul său atemporal, remarcabil, desprins parcă din poveştile copilăriei. Ca o întoarcere în timp. În general, oamenii îşi doresc să aparţină, să se identifice cu natura. Sistemul cultural uman este foarte important, fiind cel care se află în directă legătură cu aceasta. Atare sentiment se află în noi, iar noi îl negăm, îl îndepărtăm, încercăm să ne convingem că nu contează, că este irelevant. Dar nu este deloc irelevant. Hrăneşte sufletul şi inima. Asta îţi face, până la urmă, România”, îi explică Charles realizatorului filmului, Charlie Ottley, „dependenţa” sa de spiritul Transilvaniei, tărâmul „mitului şi al legendei”, cotropit de urletul lupilor în negura nopţii şi de liniştea grea a paşilor de urs. Continuarea în Gândul

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata