Antena 3, Realitatea TV şi 10 TV – somate pentru că nu au asigurat o participare egală a reprezentanţilor puterii şi ai opoziţiei în emisiunile de dezbatere

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au hotărât, joi, sancţionarea cu somaţii publice a posturilor de televiziune Antena 3, Realitatea TV şi 10 TV pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei audiovizualului potrivit cărora în emisiunile de dezbatere numărul reprezentanţilor puterii şi ai opoziţiei trebuie să fie egal.

CNA a luat această decizie întrucât în emisiunile de dezbatere nu s-a asigurat o participare egală a reprezentanţilor puterii şi ai opoziţiei. Raportul de monitorizare a fost întocmit pentru perioada aprilie – iulie, la stabilirea sancţiunilor avându-se în vedere, pentru fiecare post în parte, lunile în care s-a constatat un dezechilibru în sensul prevederilor legale menţionate.

În altă ordine de idei, Consiliul a decis să sancţioneze cu somaţie publică postul Cinemar TV Baia Mare, pentru că la realizarea emisiunii de dezbatere „Punct şi contrapunct” (ediţia din 29 septembrie şi cea din 11 octombrie, difuzată şi în reluare pe 27 octombrie) nu s-au respectat prevederile ale legislaţiei audiovizualului ce precizează că „în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt”.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.