Nord Stream va obliga Ucraina la concesii mai mari în negocierile cu Rusia

Parlamentul Ucrainei ar putea aproba, zilele viitoare, împărţirea companiei naţionale „Naftogaz” în structuri juridice separate, în funcţie de domeniul de activitate.

Un proiect corespunzător a fost înaintat de guvernul ucrainean chiar în ziua în care premierul rus Vladimir Putin şi cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, au inaugurat gazoductul Nord Stream.

Inaugurarea unui traseu nou pentru transportarea de gaz spre Europa, un traseu de alternativă la cel ucrainean, ar putea influenţa negocierile ruso-ucrainene privind crearea unui consorţiu al gazului şi obliga Ucraina la concesii mult mai mari, notează cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.

În etapa actuală, se planifică reorientarea unei cantităţi din livrările care înainte se realizau prin sistemul ucrainean de transport al gazului spre noul gazoduct. După cum explică expertul Serghei Diacenko, Nord Stream a fost proiectat iniţial pentru transportul de gaz extras din zăcământul Stockman, însă, în condiţiile în care exploatarea zăcământului a început să bată pasul pe loc, partea rusă va reorienta o parte de gaz dinspre traseul ucrainean, preferând să lase la aceeaşi capacitate tranzitul belarus.

În ultimii ani, Ucraina transporta spre Europa circa 100 de miliarde de metri cubi de gaz rusesc pe an, câştigând din tranzit aproximativ 3 miliarde de dolari anual. Odată cu inaugurarea Nord Stream, volumul de gaz rusesc transportat prin sistemul ucrainean s-ar putea reduce cu 5-10%, este de părere directorul Institutului pentru Studii Energetice, Dmitri Marunici.

Citeste si:  Rusia este solidară cu euro

Totuşi, acesta subliniază că noul traseu nu va putea înlocui în totalitate direcţia ucraineană: în pofida faptului că, în proiect, capacitatea Nord Stream este de circa 55 miliarde de metri cubi, pentru anul 2012 au fost semnate contracte doar în valoare de 25 de miliarde de metri cubi pe acest traseu. Potrivit mass-media ucrainene, acest lucru înseamnă că Naftogaz va pierde 700 de milioane de dolari din tranzitul anual.

La rândul său, expertul Valentin Zemlianski subliniază principalul avantaj al traseului ucrainean de transport al gazului: existenţa pe acest traseu a unor depozite pentru păstrarea gazului, care permit o reglementare flexibilă a presiunii în perioade de vârf.

În timpul Uniunii Sovietice, în Ucraina au fost construite 13 depozite subterane, reunite în patru complexe: Vest-Ucrainean, Sud¬Ucrainean, din zona Kiev şi din zona Doneţk. Aceste depozite permiteau depozitarea a peste 30 de miliarde de metri cubi de gaz, ceea ce este comod şi pentru furnizor, şi pentru consumator.

Experţii de la Kiev amintesc de asemenea că Nord Stream este orientat spre partea de nord a Europei de Vest, în timp ce pe teritoriul ucrainean trece gazul destinat pentru consumul din alte regiuni ale Uniunii Europene /UE/. Dmitri Marunici este de părere că interesele ucrainene ar fi prejudiciate mult mai mult de construcţia South Stream, capabil să preia până la 40 la sută din tranzit. Însă, acest proiect rămâne deocamdată incert.

Citeste si:  Rusia speră că după alegerea noului preşedinte al României se va ajunge la o "schimbare majoră" în relaţiile bilaterale

Valentin Zemlianski nu exclude posibilitatea ca partea rusă să acceseze toate pârghiile de influenţă, pentru a încerca să convingă UE de necesitatea finanţării South Stream şi acordării unui statut prioritar pentru acest gazoduct, fapt care ar permite eludarea cerinţelor europene privind delimitarea proceselor de extracţie, transport şi livrare a gazului.

Alţi experţi sunt de părere că Rusia nu numai că nu va face concesii în negocierile cu Ucraina, aşteptate deja în luna noiembrie, ci chiar îşi va înăspri poziţia, pentru a-i demonstra Europei caracterul de criză al relaţiilor ruso-ucrainene şi, prin urmare, lipsa de siguranţă a traseului de tranzit ucrainean.

Serghei Diacenko este şi el convins că inaugurarea Nord Stream va influenţa în mod serios negocierile ruso-ucrainene privind înfiinţarea consorţiului. Unii oficiali ucraineni afirmă, în spatele culiselor, că Ucraina va fi nevoită să accepte condiţiile Gazprom.

„Până acum erau discutate variante diferite de împărţire a cotelor în cadrul consorţiului de administrare a sistemului ucrainean de transport al gazului. Partea ucraineană dorea să obţină un pachet de 40-50% din acţiuni, în timp ce două pachete a câte 25-30% ar fi primit Gazprom şi, de exemplu, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare /BER/ sau o altă structură care să nu aibă legătură cu Gazprom.

Apoi a fost luată în calcul altă variantă: 40% plus 1 acţiuni rămân la Ucraina, 40 minus 1 – la Gazprom şi alte 20% – la o structură comercială europeană”, explică Diacenko, precizând că, deocamdată nu s-a ajuns la un acord asupra niciuneia dintre cele două variante.

Citeste si:  Un spot publicitar la un parfum Yves Saint Laurent, interzis în Marea Britanie

Însă, faptul că negocierile ruso-ucrainene se apropie de sfârşit este atestat de proiectul privind reorganizarea Naftogaz, înaintat de guvernul Ucrainei. Împărţirea companiei în structuri separate în funcţie de genul de activitate va permite evidenţierea componentei de transport, ceea ce creează condiţii pentru o nouă formă de administrare a sistemului ucrainean de transport al gazului.

Unii experţi şi politicieni de la Kiev afirmă că acest lucru este făcut pentru a deschide calea spre înfiinţarea consorţiului, în existenţa căruia este interesată partea rusă. Cu toate acestea, Diacenko afirmă că o legătură directă nu există. „Ucraina şi-a asumat în faţa UE obligaţia de a reorganiza Naftogaz”, aminteşte acesta.

În opinia directorului pentru programe energetice al centrului „Nomos”, Mihail Gonciar, reorganizarea Naftogaz nu va avea loc în viitorul apropiat, deoarece între grupurile de oligarhi nu există înţelegeri precise referitor la cine şi cât va primi.

Pe fondul problemelor cauzate de costul ridicat la gazul rusesc, de problemele financiare ale Naftogaz şi de prognozata deteriorare a situaţiei din cauza reorientării fluxurilor de tranzit, situaţia Ucrainei este în avantajul Gazprom, sunt convinşi experţii.

În acest context, Nord Stream a devenit un atu important, care îi permite părţii ruse să insiste asupra unor concesii serioase din partea Ucrainei, concesii care este posibil să depăşească domeniul gazifer.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close