EUR
4,84 RON
(-0.04%)
USD
4,27 RON
(+0.7%)
GBP
5,34 RON
(+0.51%)
CHF
4,55 RON
(+0.14%)
BGN
2,47 RON
(-0.09%)
BYN
1,75 RON
(+0.84%)
CAD
3,16 RON
(+0.4%)
RSD
0,04 RON
(-0.04%)
AUD
2,98 RON
(+0.17%)
JPY
0,04 RON
(+0.73%)
CZK
0,18 RON
(-0%)
INR
0,06 RON
(+0.58%)

CSM a respins contestaţia Floricăi Bejinaru

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins luni contestaţia formulată de Florica Bejinaru, fost membru CSM, împotriva hotărârii din 1 noiembrie a Secţiei pentru judecători a Consiliului prin care s-a stabilit că aceasta nu poate candida la concursul pentru şefia Tribunalului Mehedinţi.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, hotărârea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe 1 noiembrie 2011, Secţia pentru judecători a CSM a decis, pe baza unei solicitări a preşedintelui Consiliului, Horaţius Dumbravă, că Florica Bejinaru nu poate participa la concursul pentru şefia Tribunalului Mehedinţi, deoarece aceasta a colaborat cu fosta Securitate.

Horaţius Dumbravă invoca atunci decizia ÎCCJ din luna mai 2009, în care „se indica faptul că Florica Bejinaru a avut dosar de reţea (cu nr. R 12122) al fostelor organe de securitate, că a dat un angajament olograf la data de 05.05.1987, prin care a acceptat recrutarea domniei sale pentru a asigura supravegherea informativă a personalului din întreprinderea de confecţii ‘Porţile de Fier’ din Drobeta Turnu Severin, cu numele conspirativ Alexandra Ştefănescu”.

Preşedintele CSM susţinea că prevederile legale în vigoare arată că nu pot fi numiţi în funcţii de conducere judecătorii are au făcut parte din servicii de informaţii înainte de anul 1990 sau au colaborat cu acestea.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata