Teodor Baconschi: „Europa nu trebuie să se rupă”

În plină criză a datoriilor, România urmăreşte cu atenţie bătălia care se dă pentru viitorul Europei. Aflată încă în afara zonei euro, România a aderat în 2007 la Uniunea Europeană (UE), alături de Bulgaria, după ce a fost admisă în NATO, în 2004.

În schimb, îi este greu să-şi convingă partenerii europeni, mai ales Olanda şi Finlanda, că este pregătită să adere la spaţiul Schengen, comentează Euronews, care l-a intervievat pe şeful diplomaţiei române, Teodor Baconschi, despre marile provocări cu care se confruntă România. Interviul a fost difuzat joi.

Euronews: România nu face parte din zona euro. Ţara dvs. resimte efectele crizei?

Teodor Baconschi: Fără îndoială. Există un impact negativ – o scădere a PIB-ului, o micşorare a producţiei industriale în ultimii doi ani -, însă, datorită măsurilor adoptate de actualul guvern de la Bucureşti, situaţia macroeconomică s-a stabilizat. Inflaţia este sub control şi constatăm o uşoară creştere în acest an, cu o perspectivă mai optimistă pentru anul viitor.

Euronews: Credeţi că actuala criză schimbă relaţiile între membrii zonei euro şi ceilalţi membri ai UE?

Citeste si:  Piaţa europeană unică este nefuncţională pentru comerţul online cu amănuntul

Teodor Baconschi: Riscul de a asista la creionarea unei Europe cu două viteze – zona euro, nucleul dur, şi zona periferică – este destul de serios şi ţara noastră este şi ea implicată.

Prin urmare, este nevoie ca Europa să nu se rupă pe graniţa imaginară a zonei euro. Este nevoie de solidaritate, de politică de coeziune, care ar putea reduce decalajul faţă de noii membri, pentru a realiza convergenţa, precum şi de o politică de lărgire neîntreruptă.

Euronews: Care sunt obstacolele apărute în ultimele luni care împiedică ţara dvs. să adere la spaţiul Schengen?

Teodor Baconschi: În afară de cele două ţări, toţi sunt favorabili acestei lărgiri. Încercăm în permanenţă să convingem cele două ţări sceptice că toate argumentele noastre sunt solide, că acţionăm în mod responsabil, că avem capacitatea tehnică şi voinţa politică de a ne păzi, păzind în acelaşi timp graniţele comune ale Uniunii.

Citeste si:  "Reformiştii" Macovei, Preda, Baconschi solicită reluarea de la zero a procedurii de privatizare pentru CFR Marfă

Euronews: Când speră România să adere la spaţiul Schengen?

Teodor Baconschi: Sperăm ca anul viitor să ieşim din impas.

Euronews: Cum aţi defini rolul ţării dvs. în noul context geopolitic? România are vreun rol de jucat?

Teodor Baconschi: Ţinând seama de mărimea teritoriului, de resursele ţării şi de situaţia geopolitică, cred că România are cu adevărat rolul de a conecta Europa la Est – garantând stabilitatea ţărilor candidate, a ţărilor asociate la UE – şi la vecinii noştri estici.

Euronews: Care sunt relaţiile României cu Rusia?

Teodor Baconschi. : Aş spune că se îmbunătăţesc. Există deschidere de ambele părţi, precum şi o răspundere care nu ţine numai de împrejurări. De-a lungul timpului am avut relaţii bune, n-au fost numai neînţelegeri. Ca atare, trebuie să concepem în mod responsabil, pe baza unor interese reciproce, un viitor comun în regiune.

Euronews: Ce credeţi despre „Primăvara arabă”?

Teodor Baconschi: Este un fenomen istoric, comparabil, în anumite limite, cu ceea ce s-a întâmplat în Europa de Est la căderea blocului comunist. Este o formidabilă aspiraţie la libertate şi cred că UE ar trebui să se implice mult mai mult. După aceste revoluţii, am asistat la cazul fericit al Tunisiei, unde au avut loc alegeri aproape impecabile şi care doreşte să construiască o democraţie funcţională.

Citeste si:  Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă, sâmbătă, în România

Euronews: Care sunt priorităţile dvs. în domeniul politicii externe?

Teodor Baconschi: Avem priorităţi stabile, legătura transatlantică este intensă, un partenariat strategic cu SUA, cât mai puţine probleme cu vecinii noştri, un rol constructiv, pozitiv în promovarea valorilor democratice în vecinătatea estică a UE. Avem un rol foarte activ în concepţia şi acţiunea în privinţa siguranţei energetice a continentului, avem şi deschiderea la Marea Neagră

Am pus în aplicare strategia UE pentru zona Dunării, care a fost la originea unei iniţiative a Austriei şi României, ce urmează să creioneze o macroregiune în Europa Centrală , lucru extrem de important pentru echilibrul între noii membri şi membrii fondatori

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close