Egipt: Armata nu a înţeles nimic din revoluţie

Pentru a cincea zi consecutiv, Piaţa Tahrir din Cairo a fost din nou ocupată de o mulţime de egipteni care au cerut armatei să cedeze cât mai repede controlul asupra ţării.

Politologul Sarah Ben Nefissa, de la Institutul de cercetare pentru dezvoltare /IRD/, explică, într-un interviu pentru săptămânalul Le Point, de ce poporul egiptean este hotărât să facă presiuni asupra armatei pentru ca ea să transfere puterea în mâinile autorităţilor civile.

Nu este vorba de o a doua revoluţie, ci de continuarea celei din 25 ianuarie, a declarat politologul. „Când Hosni Mubarak a demisionat în februarie, puterea a fost preluată de conducerea armatei.

De atunci, toate progresele politice au fost făcute sub presiunea permanentă a revoluţionarilor din Piaţa Tahrir. (…) Astfel, manifestanţii au reuşit în final să obţină ca foştii membri ai Partidului Naţional Democratic al lui Mubarak să nu poată candida la alegerile parlamentare.

În final, conducerea armatei nu a înţeles nimic din revoluţia din 25 ianuarie. A crezut că este vorba pur şi simplu de un impuls de moment, doar de înlăturarea lui Mubarak şi a fiului său.

Astfel încât la finalul revoluţiei capul regimului a căzut, dar structura generală a sistemului politico-administrativ a rămas neschimbată”, a spus Sarah Ben Nefissa.

Referindu-se la demisia premierului Essam Sharaf, politologul a apreciat că acesta şi guvernul lui „erau deja complet subordonaţi armatei şi nu constituiau deci un adevărat executiv”.

Problema care se ridică acum este, potrivit lui Nefissa, dacă un guvern se poate schimba în trei zile, înainte de începerea scrutinului, dat fiind că starea de securitate este extrem de dificilă. „La rândul lor, forţele de stânga cer formarea unui nou guvern de uniune naţională, care să aibă cu adevărat putere de decizie”, a adăugat analistul.

De asemenea, politologul a mai spus că nu crede că armata vrea să conducă ţara la infinit, ea vrea să transfere puterea civililor, dar asigurând continuitate a regimului lui Mubarak.

„Ea cere păstrarea unui anumit număr de privilegii de care beneficia de foarte multă vreme. Ca de exemplu, bugetul ei care nu era supus deloc controlului politicienilor. Sau menţinerea unor principii, precum cel conform căruia armata este mai presus de orice atunci când trebuie asigurat un anumit echilibru între tendinţele politice, poziţionându-se astfel ca scut împotriva islamismului. Ori acest statut îi permite să nu dea socoteală nimănui, ceea ce produce marea nemulţumire populară”, a menţionat Sarah Ben Nefissa.

„Armata a fost dintotdeauna iubită, respectată şi onorată în Egipt şi acest lucru a fost dovedit şi de revoluţie. Ori, la nouă luni de la izbucnirea revoluţiei, dezamăgirea este foarte mare, mai ales că s-au constatat atingeri grave aduse drepturilor omului. Tinerii revoluţionari sunt judecaţi de tribunale militare, în timp ce Mubarak şi apropiaţii acestuia compar în faţa tribunalelor civile”, a notat politologul.

Referitor la faptul că Fraţii musulmani acceptă să dialogheze cu armata, Nefissa afirmă că aceştia au „cultivat întotdeauna un discurs contradictoriu”.

„Ei sunt cei care au îndemnat vineri la o manifestaţie în Piaţa Tahrir, dar de îndată ce s-au înregistrat violenţe, i-au acuzat pe tinerii revoluţionari spunând că ei nu cerut niciodată o astfel de acţiune. Sunt de înţeles, deoarece nu doresc în niciun caz amânarea alegerilor parlamentare din 28 noiembrie”, a atenţionat analistul.

Fraţii musulmani deţin o mare forţă de mobilizare populară, pentru că, „de 30 de ani de când sunt aici, regimurile succesive ale lui Saadat şi apoi al lui Mubarak i-au lăsat să-şi edifice baze sociale în cartierele populare şi în provincie”.

„O realitate cu atât mai importantă cu cât alegerile din Egipt nu sunt sufragii de opinie, ci sunt voturi alimentate de clientelism. Este ales cel care ajută, oferă mâncare. Ei au creat unele servicii, mai ales medicale, foarte ieftine, şi reuşesc să se autofinanţeze în comparaţie cu sector public tot mai scump. Este exact ceea ce s-a întâmplat în Tunisia cu Ennahda”, potrivit politologului citat.

Deşi nu au participat la revoluţia din 25 ianuarie, există perspectiva ca ei să iasă victorioşi în alegeri.

„În Egipt, ca şi în Tunisia, există o stare de îngrijorare legată de creşterea influenţei islamiştilor şi oamenii spun că nu au făcut revoluţie ca să le ofere acestora puterea, dar, în acelaşi timp, recunosc că asta este democraţia”, concluzionează Sarah Ben Nefissa.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.