Reformele structurale prezentate de Mario Monti la Strasbourg, în atenţia presei italiene

Principalele cotidiene din Peninsulă deschid ediţiile de vineri (25 noiembrie 2011) cu dezbateri pe marginea întâlnirii dintre prim-ministrul italian Mario Monti şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, alături de cancelarul german Angela Merkel.

Mai multe cotidiene scriu despre „reforme structurale misterioase” întrucât în Italia se cunoaşte foarte puţin strategia de reducerea debitului public a guvernului Monti.

Cotidianul Corriere della Sera anunţă că, vineri, Consiliul de Miniştri va dezbate câteva dintre normele care au impresionat-o pe Angela Merkel. Afirmaţia cancelarului german la finalul întâlnirii de joi de la Strasbourg a împărţit presa italiană în două tabere.

Citeste si:  Doar 20% dintre francezi au încredere în Sarkozy, record de nepopularitate

Mai multe ziare consideră că Italia a primit susţinerea din partea partenerilor europeni, chiar dacă în urma discuţiilor nu s-a găsit o soluţie pentru rezolvarea crizei monedei unice euro.

Chiar şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, s-a arătat „iritat” de zidul ridicat de Germania privind implicarea Băncii Centrale Europene în salvarea monedei euro.

Cotidianul Libero interpretează afirmaţia prim-ministrului italian Mario Monti care a asigurat că Italia îşi va face temele ca pe cea a unui şcolar nesigur. Mai mult, Monti pare a fi mai apropiat de Uniunea Europeană decât de interesul italienilor.

Citeste si:  Care sunt echipele de fotbal cu cei mai cheltuitori fani

Cotidianul expune posibilele măsuri care ar putea fi aprobate vineri de Consiliul de Miniştri legate de impozitul pe locuinţa de bază, sistemul de pensionare şi mărirea preţurilor prestaţiilor medicale la instituţiile sanitare de stat. Ziarul subliniază că prin aceste norme, Italia s-a angajat să crească cu un punct şi jumătate valoarea PIB-ului ţării până în 2013.

Cotidianul La Repubblica salută succesul înregistrat de Mario Monti privind recâştigarea credibilităţii Italiei în faţa partenerilor europeni şi aminteşte de întâlnirea cu comisarul european pentru afaceri financiare, Olli Rehn, programată pentru vineri, la Roma.

Citeste si:  Gov't modifies Customs code

Preşedintele Consiliului italian de Miniştri va prezenta normele de austeritate care vor fi dezbătute în parlament următoarele zile, pe fondul succesului obţinut la întâlnirea cu preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close