„România dodoloaţă”: imagini unice de la Marea Unire de la 1918

– Unicul album cu fotografii originale păstrat de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a supravieţuit printr-un miracol al istoriei şi se află la Cluj. Albumul a fost realizat de singurul fotograf care a participat la evenimentele de la Alba Iulia, Emanoil Mârza, cel care a imortalizat mulţimea venită să îi aclame pe liderii românilor ardeleni, care au decis unirea Transilvaniei cu România.

Albumul cu coperţi vişinii, care are în spate o istorie de aproape un secol, include originalele unor fotografii care au devenit celebre după ce au fost publicate în manualele de istorie, precum cea a delegaţiei din Galţiu la Marea Adunare Naţională, scrie România Liberă.

În album apare şi episcopul ortodox al Caransebeşului, Miron Cristea. Astfel, un singur instantaneu îi surprinde alături, într-un moment istoric crucial, pe Miron Cristea, cel care avea să devină primul patriarh ortodox al României din istorie, şi pe Iuliu Hossu, cel care avea să devină primul cardinal român din istorie.

Citeste si:  Consulul Germaniei la Sibiu: România poate deveni o ţară de turism de succes

Supravieţuirea acestui album este una surprinzătoare. Acesta a rezistat vitregiei vremurilor este tocmai cel al lui Iuliu Hossu, arestat în anul 1948 şi decedat în detenţie, în timpul regimului comunist. Albumul a fost realizat chiar de Emanoil Mârza, care a dăruit unora dintre participanţii la Marea Unire câte un set complet de fotografii de la Alba Iulia, dar şi din momentele ulterioare, cum a fost cel al prezentării rezoluţiei de Unire în faţa Regelui Ferdinand I.

După arestarea lui Iuliu Hossu, albumul a fost păstrat în secret de familia întemeietorului Grădinii Botanice din Cluj, Alexandru Borza. După căderea comunismului, el a fost readus la dispoziţia publicului de către fiica lui Alexandru Borza, Viorica Lascu, una dintre reprezentantele de seamă ale intelectualităţii clujene.

Citeste si:  A fost, oare, perdantul alegerilor prezidenţiale din România victima ocultismului?

Consiliul Dirigent al Transilvaniei, condus de Iuliu Maniu, a reprezentat un adevărat Guvern al Transilvaniei și a gestionat integrarea ei în Regatul Român

Episcopul Iuliu Hossu a dat citire proclamaţiei de Unire a Transilvaniei cu România, asistat de episcopul Miron Cristea

Locuitorii Munţilor Apuseni au adus cu ei steagurile tricolore, dintre care unele au fost păstrate de la 1848

Delegaţia comunei Galţiu a fost una dintre cele mai numeroase care au ajuns la Alba Iulia

Singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor din 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, ajuns „fotograful Unirii” din întâmplare. Avea 32 de ani, iar cu patru zile înainte se întorsese din război. Ca să ajungă la Alba, fotograful şi-a cărat aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă, pe distanţa de aproape 11 kilometri dintre Galtiu şi Alba Iulia.

Citeste si:  CEJ interzice brevetarea distrugerii de embrioni umani

Istoricul Liviu Zgârciu povesteşte că Samoilă Mârza a ajuns „fotograful Unirii” dintr-o întâmplare, deoarece fotograful Arthur Bach, angajat oficial de către organizatorii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, nu s-a prezentat pentru a imortaliza evenimentele. „Din păcate, Samoilă Mârza nu a avut acces în Sala Unirii, pentru că nu avea credenţional (permisul de acces la adunarea din Sala Unirii – n.r.) şi din sală nu există nicio fotografie. Din fericire, a făcut alte cinci fotografii, trei instantanee din mulţime şi două imagini cu tribunele oficiale, care sunt singurele fotografii ale evenimentului de la Alba Iulia”, explică Zgârciu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata