Visul spulberat al imigranţilor atraşi de boom-ul economic al Spaniei

La Torrejon de Ardoz, aproape de Madrid, nimic nu mai este ca înainte. Acest oraş prosper, model de integrare pentru mii de imigranţi veniţi să muncească într-o Spanie în plin boom economic, este astăzi măcinat de şomaj şi de iluzii pierdute.

În urmă cu trei ani, în acest oraş de periferie, situat la 30 de minute cu trenul de capitală, barurile erau pline, iar oamenii stăteau la coadă în faţa ghişeelor pentru a trimite banii rudelor rămase în ţară.

Azi, majoritatea magazinelor sunt pustii. Au dispărut centrele de apeluri telefonice internaţionale, iar coaforurile africane sau barurile au lăsat draperiile, notează marţi (06 decembrie 2011) ziarul Liberation.

Puţin a mai rămas din epoca de aur care a făcut din Torrejon şi din alte oraşe de la periferie, un „melting pot” de imigranţi puţin calificaţi, dar care şi-au găsit repede de lucru, mai ales în construcţii şi în servicii. În acest oraş, un sfert din cei 118.000 de locuitori sunt imigranţi.

Citeste si:  O şcoală privată de învăţare a limbii engleze din Irlanda de Nord “investeşte” în studenţi români

Mai ales români, latino-american şi africani. În ultimii 15 ani, Spania în plină euforie a construcţiilor a primit peste 5 milioane de imigranţi. În 2005, Spania a reglementat situaţia 600.000 de muncitori ilegali.

„Ne obişnuisem cu viaţa bună, cu distracţiile. Am putut să cumpărăm o bucată de pământ la noi în ţară. Ne-am adus rudele. Dar acum s-a terminat”, spune Magali Quezada, o peruană venită acum zece ani la Torrejon.

Azi imigranţii sunt în prima linie a sacrificiului în urma crizei. Luis Mendes, de 40 de ani, a venit din Guineea-Bissau. Când a ajuns în Spania, în 1997, a crezut că a găsit aici El Dorado.

A lucrat non stop în agricultură, apoi ca muncitor în construcţii. Şi-a luat chiar un împrumut de 100.000 de euro pentru a-şi cumpăra un apartament de 70 de metri pătraţi.

Citeste si:  Marea Britanie, codaşă la calitatea vieţii în Europa, într-un top 10

„Câştigam bine, 1.800 de euro pe lună, pentru că făceam şi ore suplimentare. Era suficient pentru a-mi întreţine familia” rămasă în Africa, explică el. „Azi nu mai este de lucru. Trăiesc din ajutorul de şomaj pe un an, care acum s-a terminat”, adaugă şi Luis care îşi împarte apartamentul cu doi fraţi, aflaţi şi ei în şomaj.

Rata şomajului se ridică la 21,5% în Spania, iar în rândul imigranţilor este mai mare, de 32,7%. Mulţi au făcut datorii mari după ce au obţinut uşor credite pentru a-şi cumpăra un apartament sau o maşină pe vremea când băncile dădeau credite cu ochii închişi.

Acum Luis nu mai poate să-şi plătească ratele şi riscă oricând să fie evacuat din casă. Pe aceeaşi stradă cu Luis, supranumită trist „strada evacuaţilor”, pentru că mulţi sunt ameninţaţi cu evacuarea, un grup de „indignaţi” au încercat zadarnic, din noiembrie, să împiedice evacuarea lui Consuelo Lozano, o ecuadoriană de 40 de ani, care datorează 200.000 de euro băncii.

Citeste si:  Premierul îi atrage atenţia ministrului Finanţelor că nu susţine dublarea contribuţiilor pentru DDA

„Este o luptă cu morile de vânť, spune ea cu lacrimi în ochi, predând cheile apartamentului.

Se gândesc aceşti imigranţi să se întoarcă în ţările lor? Unii ar vrea să se întoarcă, dar precum Consuelo, sunt „prinşi” în Spania din cauza împrumuturilor şi ratelor pe care trebuie să le achite.

Chiar dacă şi-a trimis copiii înapoi în ţară, această femeie de menaj rămasă fără loc de muncă este obligată să rămână în Spania, altfel riscă să transfere datoria asupra surorii sale, care a garantat pentru apartament.

Nu există cale de întoarcere nici pentru Luis: „Este foarte greu, trăiesc prost, dar la mine în ţară se trăieşte şi mai prost”, conchide el.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close