Bosch va investi 70 milioane de euro pentru construirea unei fabrici în Serbia

Grupul Bosch va construi o unitate de producţie lângă Belgrad, în Serbia, investiţia fiind evaluată la 70 de milioane de euro, până în anul 2019, se arată într-un comunicat al companiei.

Lucrările de construcţie vor începe în prima parte a anului 2012, iar producţia în sine, la începutul anului 2013. Uzina va avea o suprafaţă de 22.000 mp. Până în anul 2019, numărul angajaţilor care vor lucra în noua unitate de producţie va creşte până la aproximativ 620 de persoane.

Noua fabrică va face parte din divizia Bosch Electrical Drives, care produce sisteme de antrenare electrice pentru autovehicule, utilizate spre exemplu pentru scaune reglabile electric, trape acţionate electric, geamuri cu acţionare electrică şi componente ale ştergătoarelor. Divizia are 12 unităţi de producţie la nivel mondial şi 12.000 de angajaţi, Bosch considerând Serbia un bun punct de aprovizionare pentru Europa Centrală.

În anul fiscal 2010, cei 283.500 de angajaţi ai grupului Bosch au generat vânzări de aproximativ 47,3 miliarde de euro. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele peste 300 de filiale şi companii regionale din peste 60 de ţări. Bosch a cheltuit în 2010 aproximativ patru miliarde de euro pentru cercetare şi dezvoltare şi a înregistrat aproximativ 3.800 de patente pe plan internaţional.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.