Medvedev promovează în Cehia interesele industriei nucleare ruseşti

Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, desfăşoară miercuri, 7 decembrie, o vizită oficială în Cehia.

Principalul lucru care interesează Moscova este licitaţia pentru construirea a două noi reactoare la centrala nucleară „Temelin” din sudul Cehiei, proiect estimat la peste 20 de miliarde de dolari.

Şansele companiilor ruseşti de a câştiga licitaţia sunt evaluate ca fiind unele ridicate, însă în ultima vreme acestea au început să fie subminate de compania americană Westinghouse, ale cărei interese sunt promovate în mod intens de Casa Albă, notează cotidianul rus Kommersant.

Cu prilejul vizitei lui Medvedev, părţile au pregătit un pachet întreg de contracte ce vizează participarea întreprinderilor ceheşti la construcţia unor noi tronsoane de căi feroviare în Ural şi a unei serii de centrale electrice.

Este aşteptată şi semnarea unei declaraţii de cooperare în domeniul modernizării industriilor ambelor ţări. În afară de aceasta, Ministerul Apărării al Cehiei a obţinut în sfârşit din partea Rusiei dreptul de a realiza reparaţii la elicoptere de producţie rusească la uzina LOM de lângă Praga.

Potrivit experţilor, concesia făcută de Moscova în problema reparaţiilor la elicopterele ruseşti este legată de licitaţia pentru construcţia noilor reactoare de la „Temelin”.

Proiectul ar urma să fie finalizat până în 2025, fiind evaluat la o sumă situată între 20 şi 35 de miliarde de dolari. Până de curând, cele mai mari şanse de a câştiga licitaţia erau atribuite consorţiului ruso-ceh format din „Atomstroiexporť, „Gidropress” şi Skoda JS. Puterea cehă recunoaştea înalta calificare a specialiştilor ruşi şi calitatea componentelor ruseşti.

Însă, în ultima vreme şi-au activizat eforturile lobbyiştii Westinghouse. O vizită la Praga a desfăşurat vicepreşedintele american Joe Biden, iar în noeimbrie premierul ceh Petr Necas a fost primit la Washington cu onoruri speciale: Obama i-a oferit delegaţiei cehe găzduire peste noapte chiar la Casa Albă, acordându-le prilejul unei lungi discuţii.

Potrivit mass-media din Cehia, la Casa Albă s-a discutat tocmai despre noile reactoare de la „Temelin”.

Recent, uzina metalurgică „Vitkovice” din Ostrava a semnat un acord de cooperare cu Westinghouse. Se aşteaptă ca, în cazul în care licitaţia pentru „Temelin” va fi câştigată de americani, la Ostrava să fie produse cele mai multe dintre componentele pentru noile reactoare. Astfel, Rusia este pe cale să piardă principalul său atu: participarea unor firme ceheşti în proiectul de la „Temelin”.

Îngrijorarea Moscovei este alimentată şi de schimbările înregistrate în ultima vreme în tonalitatea politicienilor cehi, care atenţionează în legătură cu dependenţa Cehiei faţă de Federaţia Rusă în domeniul energetic.

Într-adevăr, Rusia asigură aproape 100% din cantităţile de gaz consumate de Cehia şi 60-70% din cele de petrol. Potrivit lui Vaclav Bartuska, consilierul guvernului ceh în probleme de securitate energetică, o dependenţă atât de mare faţă de o singură ţară comportă un pericol pentru Cehia.

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.