Mai puţin de 10 la sută dintre români mai au încredere în Traian Băsescu

De la izbucnirea crizei, multe institute de sondare au devenit reticente cu publicarea datelor, deşi sondaje se fac non-stop. O rubrică anume a dispărut, practic, complet: cea care prezintă popularitatea preşedintelui în exerciţiu, remarcă Inpolitics.

Explicaţia acestui fenomen a fost furnizată de către sociologul Alin Teodorescu, la B1TV, şeful IMAS dezvăluind că, din ziua de 10 mai 2010 şi până azi, Băsescu zace prăbuşit sub 10%, fără a reuşi găsirea soluţiei miraculoase pentru revenire.

Potrivit sociologului, din ziua de 10 mai anul trecut, când preşedintele a ieşit la rampă anunţând măsurile dure anti-criză, până la sfîrşitul aceleiaşi luni, Băsescu a înregistrat cea mai dramatică prăbuşire în sondaje din istoria post-decembristă.

„Până atunci, Traian Băsescu avea în jur de 40%, poate de 10 ani, a avut fluctuaţii, normal, de măsurare, dar avea 40-50%, era imbatabil în încrederea publicului. În 10 mai 2010 a ieşit la televiziune seara şi a spus: tai, tai salariile cu 25%, tai pensiile cu 15%.

Citeste si:  Mihail Fâcă (ANPM): Sunt 14.000 de tone de deşeuri importate ilegal pe Flaminia, dar nu există substanţe periculoase

După trei săptămâni am văzut cea mai mare cădere pe care am înregistrat-o noi vreodată unei personalităţi politice. Niciodată n-am văzut aşa ceva – de la 40% încredere şi 35% intenţie de vot pentru PD-L. Traian Băsescu a ajuns la vreo 7, într-o lună, în trei săptămâni. Groaznic, prăbuşire pur şi simplu. Şi PD-L sub 10%, dacă-mi aduc bine aminte”, a spus sociologul.

El a mai spus că, ulterior acestui moment,” a început o bătălie formidabilă a lui Traian Băsescu şi a PD-L, să întoarcă, să recîştige încrederea publicului”. Deocamdată PD-L reuşeşte treptat să întoarcă rezultatul, Băsescu nu, a declarat Teodorescu.

Citeste si:  Vameşii români au descoperit 18.200 de ţigări de contrabandă

„Traian Băsescu nu reuşeşte să urce. Nu găseşte cheia recomunicării, recontactării publicului. Nu pot să spun mai mult, că nu ştiu de ce. Deci, nu găseşte calea să comunice din nou cu publicul, aşa cum a făcut-o 10 ani, din 2000 până în 2020„,a declarat directorul IMAS.

Sociologul a explicat şi cum a reacţionat Traian Băsescu în faţa prăbuşirii din sondajele pe care preşedinţia, potrivit lui Alin Tedodorescu, le face constant.

„A negat-o. A negat-o câteva luni şi la un moment dat a devenit conştient, atunci când a văzut manifestări de stradă împotriva lui. Dacă aş fi în locul lui, aş suferi. A fost răsfăţatul publicului român. El şi Stolojan şi Mugur Isărescu au fost trei oameni care au fost răsfăţaţi de public. Orice spuneau, aveau 50% credibilitate”. Acum, orice spune, „nu reuşeşte să găsească calea de comunicare”.

Citeste si:  Victor Ponta, despre o nouă suspendare a lui Traian Băsescu: Nu va fi cazul

O altă dezvăluire a lui Teodorescu a fost că Băsescu a înregistrat un alt recul, anul trecut, într-un sondaj făcut în noiembrie, după summitul NATO de la Lisabona, cînd preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, l-a ignorat ostentativ pe omologul său român: „A contat foarte mult şi s-au făcut măsurători, acea întâlnire total neplăcută, complet neplăcută, dintre Sarkozy şi Băsescu, în care Sarkozy părea că-l ignoră. Oamenii s-au simţit umiliţi”. (Amos News)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close