Ministerul transporturilor a semnat contracte de construcţie pe calea ferată de 216 milioane euro

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a semnat, vineri (09 decembrie 2011), mai multe contracte de construcţie şi modernizare pe calea ferată, finanţate din fonduri europene, cu o valoare totală de 216 milioane euro, care vizează modernizarea unor staţii feroviare, reabilitarea unor tuneluri de cale ferată şi execuţia unor lucrări pe Coridorul IV de transport feroviar.

„Mă bucur că în sfârşit semnăm contracte cu fonduri europene pentru modernizarea căii ferate. Cer constructorilor ca lucrările să fie executate în condiţii de calitate şi la timp pentru a nu fi nevoiţi să ne răfuim cu firmele de la calea ferată cum am făcut cu cele care construiesc autostrăzi”, a declarat Anca Boagiu.

Contractele semnate vineri vizează execuţia lucrărilor de modernizare pe tronsonul Vinţu de Jos – Coşlariu – 35,4 kilometri – atribuit companiei italiene Pizzarotti – 176,18 milioane euro şi modernizarea staţiilor de lace ferată Brăila – Consorţiu condus de Arcada – 7,6 milioane euro, Piatra Neamţ – Confer – Wiebe – 4,7 milioane euro, Sf. Gheorghe – Confer – Wiebe – 5,97 milioane euro, Vaslui – Consorţiu condus de Arcada – 5,05 milioane euro şi Piteşti – Consorţiu condus de Unicon – 11,31 milioane euro.

De asemenea, a fost semnat un contract pentru reabilitarea a cinci tuneluri de cale ferată în Braşov şi Timişoara, cu consorţiul Swietelski – Sopmet – Dafora, contract în valoare de 4,9 milioane euro.

De asemenea, de la începutul acestui an, au mai fost semnate contracte pe fonduri europene pentru calea ferată pentru implementarea sistemului pilot de telecomunicaţii feroviare – ERTMS – nivel II – (38 milioane euro) şi pentru reabilitarea gărilor Giurgiu – 2,7 milioane euro, Slobozia – 5,2 milioane euro şi Călăraşi Sud – 4,5 milioane euro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.