Victor Ponta: Refuzăm abordarea iresponsabilă a lui Traian Băsescu

Partidul Social Democrat refuză abordarea iresponsabilă a lui Traian Băsescu şi reafirmă că modificarea Constituţiei trebuie realizată doar de un nou Parlament, legitimat de alegeri, se arată într-o declaraţie a preşedintelui PSD, Victor Ponta.

„Suntem de acord cu modificarea Constituţiei, dar modificarea trebuie să o facă un Parlament legitim, după alegeri! Nu daţi vina pe Constituţie pentru datoriile create în aceşti ani! Aşa că situaţia este simplă: cu cât facem mai repede alegeri, cu atât mai repede modificăm Constituţia pentru a consfinţi aceste prevederi! Repet solicitarea publică pe care am făcut-o şi înainte de plecarea lui Traian Băsescu la Bruxelles – începeţi o dezbatere publică amplă, dar nu doar cu majoritatea nelegitimă a PDL şi nu doar despre cum trebuie modificată formal Constituţia – ci şi despre cum putem ieşi din actuala criză produsă nu de problemele externe, ci de corupţia şi incompetenţa celor care guvernează, precum şi despre cum creăm mai multe locuri de munca şi mai multe facilităţi mediului economic, pentru că România să iasă cu fruntea sus din criza actuală”, spune liderul PSD.

El a arătat că a urmărit cu atenţie „modul iresponsabil în care preşedintele Traian Băsescu a luat decizii în numele României, la Bruxelles” şi a constatat că, din nou, „suntem puşi în faţa unui fapt împlinit – acela de a accepta o decizie faţă de care nu au existat consultări în ţară şi dezbateri largi cu societatea civilă şi cu opoziţia”.

„Spre deosebire de ţări precum Cehia, Ungaria sau Suedia, care au anunţat că sunt de acord cu propunerile doar după ce vor face consultări interne. Vreau, prin această declaraţie, să cer în mod direct actualei puteri să demareze o dezbatere publică autentică, deschisă, democratică, cu privire la modul în care ne angajăm să susţinem obiectivele decise astăzi la Bruxelles. Şi reamintesc că noi, din iunie, am cerut puterii înfiinţarea unui comitet tripartit Putere-Opoziţie-BNR, tocmai pentru a stimula dialogul şi consensul cu privire la decizii de aceasta factură”, a detaliat Ponta.

El a făcut în context un nou apel în acest sens către premierul Boc şi către guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Constat însă că dialogul cerut de noi – şi cu privire la comitetul tripartit şi cu privire la buget – nu a fost niciodată acceptat, iar acum ni se cere sprijinul prin televizor! Opoziţia nu funcţionează pe principiul slugarnic al UNPR sau UDMR. Cu noi trebuie purtat un dialog autentic, faţă de care suntem deschişi în totalitate. Subliniez că noi suntem de acord cu introducerea în Constituţie a obligaţiilor privind 3% deficit. De altfel, noi susţinem, prin viziunea noastră economică, reglarea marilor dezechilibre şi scăderea datoriilor. Reamintesc că datoriile României din prezent au fost create de actuala guvernare, în ultimii ani!”, a menţionat preşedintele PSD.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că intenţionează să organizeze săptămâna viitoare o întâlnire cu partidele din opoziţie şi de la putere despre acordul de guvernanţă fiscală din interiorul UE.

„Săptămâna viitoare vreau să organizez o întâlnire cu partidele, şi de la Opoziţie şi de la Putere şi să le prezint ce va urma, pentru că s-ar putea ca partidele să spună: Nu vrem să fim în acest acord de guvernanţă fiscală. Am informat Consiliul că România va merge în acest acord interguvernamental”, a spus Băsescu.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.