Fondul Monetar Arab nu intenţionează să furnizeze asistenţă zonei euro

Este puţin probabil ca Fondul Monetar Arab /Arab Monetary Fund, (AMF)/ să poată oferi asistenţă financiară ţărilor din zona euro, a sugerat duminică directorul general şi preşedinte al Consiliului de administraţie al AMF, Al Jassim Mannai, vorbind la o reuniune regională a bancherilor arabi la Abu Dhabi /capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU)/, transmite Euronews.

‘În mod prioritar ne propunem să oferim asistenţă ţărilor afectate de protestele care au cuprins lumea arabă de la începutul acestui an. În plus, preţul la petrol ar putea să scadă din cauza încetinirii creşterii economice. În acest context, eu nu văd cum arabii ar putea să vină în ajutor Europei’ – a spus el, într-o încercare de justificare a acestei poziţii a AMF.

Citeste si:  Priorităţile Parlamentului European în 2013

Cu toate acestea, Al Jassim Mannai a indicat că monarhiile bogate din Golf oferă adeseori asistenţă financiară pe o bază bilaterală şi, potenţial, ar putea să acorde ajutor financiar ţărilor din UE afectate de criza datoriei. Însă nicio ţară din Golf nu şi-a asumat până acum un angajament concret faţă de Europa nici prin intermediul FMI, nici via UE, adăugat el.

Anul trecut, AMF a acordat împrumuturi Iordaniei, Marocului şi Yemenului în valoare de 548 milioane de dolari – cel mai mare volum de împrumuturi din ultimii 20 de ani. Suma totală a creditelor acordate ţărilor din regiune totaliza 6 miliarde de dolari la sfârşitul anului 2010.

Citeste si:  România, locul III în UE la creşterea comerţului cu amănuntul în iunie
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close