Românii şi bulgarii, pe ultimele două locuri din UE în ceea ce priveşte puterea de cumpărare

România s-a situat în 2010 pe penultimul loc din Uniunea Europeană după valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor măsurat prin Puterea de Cumpărare Standard (PPS) a populaţiei, cu 46% sub media UE, fiind urmată doar de Bulgaria, care este pe ultimul loc pentru al treilea an consecutiv, cu 44%, informează Novinite, citând date ale Eurostat.

Astfel, în România, valoarea PIB pe cap de locuitor exprimat în PPS s-a situat în 2010 la 46% sub media Uniunii Europene, faţă de 47% în 2009.

În comparaţie, în 2010, PIB-ul pe cap de locuitor în cea mai prosperă ţară a blocului celor 27, Luxemburg, exprimat în PPS, a fost mai mult de două ori şi jumătate din media UE (egală cu 100%), în timp ce Olanda a înregistrat un nivel de o treime peste media UE (33% mai mare faţă de media).

Doar 12 ţări au avut în 2010 un PIB pe locuitor exprimat în PPS mai mare faţă de media din blocul comunitar. Dintre acestea, Irlanda, Danemarca, Austria şi Suedia au avut un PIB per capita exprimat în PPS între 20% şi 30% peste media UE, iar Belgia, Germania şi Finlanda între 15 şi 20%.

Marea Britanie a înregistrat 12% peste medie, Franţa 8%, iar Italia 1%, în timp ce Spania şi Ciprul s-au situat în jurul mediei UE.

Grecia, Slovenia, Malta, Portugalia şi Republica Cehă au înregistrat un PIB pe locuitor exprimat în PPS între 10% şi 20% mai mic decât media UE, în timp ce în Slovacia a fost în jur de 25% sub media.

Ungaria, Estonia, Polonia, Lituania şi Letonia au avut valori între 35% şi 50% mai mici, în timp ce în România şi Bulgaria a fost de în jur de 46% şi respectiv 44% sub media UE27.

Datele pentru 2010, 2009 şi 2008 au fost publicate vineri de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. Ele se bazează pe parităţile puterii de cumpărare revizuite şi cel mai recent PIB şi cifrele populaţiei. În plus faţă de cele 27 de state membre ale UE, acestea acoperă trei state membre AELS /Asociaţia Europeană a Liberului Schimb – AELS, EFTA/, patru ţări candidate la UE şi trei ţări din Balcanii de Vest.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.