Copiii migraţiei din România

Care este impactul fenomenelor migratorii asupra drepturilor copiilor? Antropologul italian Cristina Bezzi a vizitat regiunea Moldova din România, una dintre cele mai sărace şi mai afectate de migraţie din ţară, scrie Osservatorio sui Balcani în ediţia de joi (15 decembrie 2011).

Conform estimărilor UNICEF, în România există 350.000 de copii care au unul sau ambii părinţi la muncă în străinătate. În timp ce mamele şi taţii lor sunt în Italia, Spania şi Franţa pentru a ajuta la un buget de familie altfel imposibil, ei sunt îngrijiţi de mătuşi, bunici sau alte rude, iar uneori locuiesc aproape singuri, încredinţaţi unor vecini.

După evenimente dramatice recent mediatizate, acestor „orfani albi”, cum sunt numiţi, a început să li se acorde tot mai multă atenţie.

Antropologul italian relatează că s-a deplasat în regiunea Moldova însoţită de voluntarii organizaţiei italiene non-profit „Albero della Vita”, angajată în protejarea şi garantarea a drepturilor copiilor.

Economia locală se bazează în principal pe o agricultură de subzistenţă, care, deja fragilă, a fost îngenuncheată de inundaţiile care au lovit întreaga zona în 2008. Mulţi au fost nevoiţi să recurgă la plecarea din ţară pentru a satisface nevoile familiei, pentru perioade mai mult sau mai puţin lungi, lăsându-şi copiii acasă.

Autoarea articolului dă exemplul satului Liteni pe care l-a vizitat, aflat la circa 50 km de Iaşi, unde 30% din cei 2.200 de locuitori lucrează în străinătate.

„In realitate, sunt mult mai mulţi – spune primarul Constantin Petraş – deoarece mulţi continuă să fie înregistraţi aici deşi nu mai locuiesc în ţară”.

Tocmai imaginea unui cal blocat de greutatea excesivă a căruţei înaintea porţii unei vile enorme şi moderne în curs de construire este cea care pune în relief dubla identitate a locului. Viaţa satului continuă cu ritmul său vechi de câmpuri arate cu calul, dar şi de case foarte moderne, aproape toate netencuite, care înlocuiesc micile case tradiţionale, în culori calde pastelate.

În spatele fiecărei case noi sau în curs de construire există o poveste legată de migraţie. Stilul de construcţie spune adesea şi povestea migraţiei, după cum a observat Gheorghe Moga, directorul şcolii de ţară: „Dacă observi caracteristicile caselor poţi înţelege şi locul unde au emigrat oamenii”. Din Liteni, au plecat în principal în Italia, Spania, Franţa şi într-o măsură mai mică în Germania.

Adesea mamele sunt cele care pleacă, deoarece în această perioadă este mai uşor pentru o femeie să găsească un loc de muncă. După aderarea României la UE în 2007, fluxul migratoriu feminin a crescut, în timp ce în urma crizei economice mulţi bărbaţi au rămas fără loc de muncă şi au revenit în România. Multe femei din Liteni lucrează în principal în Spania, dar şi în sudul Italiei.

Vasile, 42 de ani, a lucrat ca muncitor la Torino timp de 7 ani, dar în ultima vreme nu a mai găsit de lucru sau angajatorii nu l-au plătit. Acum, soţia lui lucrează în Italia ca îngrijitoare. El vrea să se întoarcă la Torino, unde speră să găsească un loc de muncă şi să-şi lase cele patru fete în grija surorii sale.

Va fi oare posibil pentru locuitorii din Liteni să se reîntoarcă într-o zi şi să trăiască permanent în ţara lor?, se întreabă antropologul italian.

Aşa cum explică psihologul Cătălin Luca, directorul asociaţiei „Alternative Sociale”, prima din România care se ocupă de copiii rămaşi singuri acasă, fenomenul nu este nou în ţară.

„În timpul comunismului au existat mai multe generaţii de copii care au crescut singuri, pentru că ambii părinţi lucrau toată ziua. Este generaţia „copiilor crescuţi cu cheia de gât”, deoarece îşi petreceau ziua în faţa blocului, în aşteptarea revenirii părinţilor de la serviciu.

Această generaţie este cea care emigrează astăzi şi îşi lasă copiii acasă, gândind că aşa cum s-a întâmplat cu ei în trecut, sarcina unui părinte este de a-şi întreţine material copiii, tocmai pentru că şi ei au fost obişnuiţi cu depărtarea emoţională şi uneori fizică de părinţľ”, spune Luca.

„Alternative Sociale” din Iaşi a început să se ocupe de acest fenomen prin campanii de sensibilizare şi informare pentru părinţi, activităţi de prevenire şi consiliere pentru minori şi propuneri de legi pentru protecţia minorilor rămaşi singuri acasă.

Luca şi-a finalizat recent lucrarea de doctorat cercetând consecinţele absenţei părinţilor printr¬o abordare care să ţină seama de punctul de vedere al copilului: „Din punctul lor de vedere, nu de lucruri materiale au nevoie, ci de prezenţa părinţilor, de posibilitatea de a discuta cu ei. Adesea copiii nu sunt implicaţi în decizia părinţilor de a pleca, impresia lor este că nu pot cere nimănui ajutor pentru a-şi rezolva problemele”.

Lipsa supravegherii din partea părinţilor afectează adesea starea de sănătate a minorului, care tinde să nu mănânce în mod regulat, să-şi înrăutăţească rezultatele şcolare sau să frecventeze un anturaj rău, mai ales adolescenţii. Din punct de vedere psihologic consecinţele pot varia de la dispoziţie spre depresie până la sinucidere în cazurile extreme.

Cazul Monicăi, fetiţa de zece ani din Arad care a murit de dorul mamei ei plecate la muncă în Spania, a suscitat un mare scandal şi chiar un semn de interes din partea unor politicieni: parlamentarul Petru Călian a propus un proiect de lege care prevede o amendă pentru părinţii care pleacă din ţară fără a-şi încredinţa copiii unui reprezentant legal.

în România există deja o lege care obligă părinţii să numească un tutore legal înainte de a pleca în străinătate, dar pentru că nu este prevăzută nicio sancţiune, aproape nimeni nu se deranjează să facă acest lucru, spune Alex Gulei, asistent social la „Alternative Sociale” .

Consecinţele psihologice şi emoţionale ale privării de afecţiunea maternă şi paternă sunt un preţ foarte mare plătit de minorii români ale căror familii sunt implicate în procesul migraţiei. Din păcate, chiar şi pentru cei care îşi urmează părinţii în ţara gazdă, procesul de adaptare este lung şi nu întotdeauna uşor. În multe cazuri se întâmplă ca minorul să se întoarcă acasă cu sau fără familie, trecând printr-o noua fază de adaptare.

Protecţia drepturilor minorilor implicaţi în procesele de migraţie este complexă şi trebuie să treacă printr-o abordare care să îmbine nivelul local cu cel naţional şi european.

Un prim pas în această direcţie este analiza condiţiilor lor de trai, precum şi identificarea bunelor practici pentru a reduce vulnerabilitatea lor, conchide antropologul italian.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.