Cum îşi face Nichita campanie electorală cu banii ieşenilor

[block]0[/block]

Pentru cel ajuns, cred că printr-un cumplit blestem, în poziţia de primar al Iaşului, de care-şi bate joc fără remuşcări, folosirea bătrânilor nevoiaşi în scopuri electorale nu reprezintă nici o problemă de etică. De fapt, un individ care a făcut de nenumărate ori dovada unui caracter infect (cum altfel putem numi pe unul ce muşcă mâna care l-a hrănit?) nici nu posedă, în dicţionarul său restrâns, un asemenea termen. Pentru el nu există decât interesul personal, care gravitează în jurul a două concepte: banul, ce-aduce fericirea şi orgoliul de ţopârlete căţărat pe ditai roata de caşcaval. Cum bine spunea, de altfel, unul din adversarii săi politici, care-l asimila unui Dinu Păturică ot Dorohoi…

 

Ei bine, această adevărată maşină de faultat principii oneste, Gheorghe Nichita, n-a avut nici o problemă în a folosi foamea reală şi întru totul justificată de bani a unor bieţi pensionari cu venituri mizere pentru a putea poza în binefăcător de ocazie. Cu ocazia alegerilor, adică.

Nichita a luat-o mai din timp, de data aceasta, probabil pentru ca tenta electorală să nu mai fie atât de evidentă, folosindu-se de pretextul sărbătorilor de iarnă şi de sărăcia celor vizaţi. Astfel, sub sloganul “solidaritate în comunitate”, el exploatează un minunat prilej de a mai marca un gol în contul avantajelor de imagine, aruncând pe fereastră 750.000 de lei din banii publici, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară, bani transformaţi în tichete cadou în valoare individuală de 50 de lei, ce vor fi distribuite celor amintiţi.

E invocată şi o hotărâre de consiliu local, nr. 240/29.07.2011, care vine în completarea celei cu numărul 434/2008, privind reglementarea acordării ajutoarelor de urgenţă şi ajutoarelor de înmormântare. Practic, o reglementare legală a şpăguirii electorale a unor categorii defavorizate ale populaţiei. Perfectă pentru ilustrarea unui manual de ştiinţa mituirii electorale.

Drept urmare, de ieri, când au început să fie distribuite tichetele cadou, bieţii pensionari fac din nou rânduri, ca în vremurile de tristă amintire, în frig şi cu noaptea în cap, la uşile celor şapte centre de cartier de unde urmează să primească pomana electorală.

Mă surprinde cum de nu contestă nici unul dintre consilierii cu alte coloraturi politice o asemenea iniţiativă cu tentă vădit electorală. Practic, cel aflat în fotoliul de primar al Iaşului îşi construieşte o imagine de binefăcător, de care fără doar şi poate va profita din plin la alegeri, din banii colectaţi de la contribuabili.

Că nu-i doare pe consilieri de banul public, e de înţeles, căci sunt cu toţii tot politicieni şi făcuţi din cam acelaşi aluat. Dar să stai impasibil şi să vezi cum competitorul tău acumulează într-un mod incorect capital electoral mi se pare pur şi simplu o inabilitate politică.

Acum, judecând strict prin prisma oportunităţii ajutorării materiale a unor bătrâni cu pensii modeste, nu am nici o îndoială că e un lucru lăudabil şi nu sunt eu acela care să fie împotriva unei asemenea măsuri. Oamenii sunt săraci, vremurile sunt potrivnice, nevoile celor ajunşi la vârsta a treia sunt mult mai mari decât cele ale tinerilor, căci bătrânii necesită şi medicamente, de multe ori nu puţine şi nici ieftine şi poate că mai au şi alte nevoi speciale. E foarte bine că li se dă un ajutor.

Pe de altă parte, oarecum de neînţeles, ajutorul în valoare de 50 de lei este oferit numai persoanelor cu venituri cuprinse între 401 lei inclusiv şi 670 de lei inclusiv, în număr de aproximativ 15.000. Nu însă şi celor care nu au nici măcar atât şi care, în mod logic, sunt mai de plâns decât primii.

Mă întreb însă oare cum de sesizează Nichita abia acum nevoile acestora, în pragul alegerilor? La sărbătorile de iarnă ale anilor trecuţi nu existau bătrâni nevoiaşi, cărora ar fi putut să le arate o minimă compasiune? Haida-de!

Şi iarăşi îmi vine în minte imaginea politicianului ticălos care, în prag de alegeri sau atunci când strategia prostirii maselor o dictează, dă înapoi unei populaţii înfometate numai o mică fracţiune din jupuiala pe care i-o aplică sistematic ani de zile. Şi care mai e şi privit ca binefăcător de bieţii oameni cu memoria scurtă sau cu minţile vulnerabile la aburii declamaţiilor politicianiste.

Da, din nefericire, aceasta este reţeta succesului electoral în această ţară, căci aşa fac mai toţi cei băgaţi în mocirla politicii. Şi mai sunt şi crezuţi de unii!

Ion SCUTARU

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.