Bugetul ministerului nu este suficient pentru începerea de proiecte noi, declara Elena Udrea

Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru anul 2012 este insuficient şi nu permite începerea unor proiecte noi, de aceea vor fi prioritizate investiţiile, a declarat vineri, la Slatina, ministrul de resort, Elena Udrea.

„Bugetul nu este suficient pentru că noi, ministerul, avem investiţii începute de o valoare mult mai mare decât poate să asigure bugetul pe 2012. (…)Nu ne ajung banii nici pentru a plăti ceea ce este astăzi considerat datorie către constructori.

Mai avem şi datorii către constructorii de locuinţe ANL, dar acolo am încercat să lucrăm atât cât ne-a permis bugetul. Vom face în aşa fel încât să finalizăm cât mai multe dintre lucrările începute.

A fost o practică în anii trecuţi, probabil şi pentru că erau foarte mulţi bani şi nimeni nu îşi punea problema că nu are cu ce să termine o lucrare începută, să se înceapă foarte multe lucrări. Oricine cerea o investiţie era aprobată. Când nu mai ai bani să le finanţezi pe toate este complicat şi îţi dai seama că trebuie să le prioritizezi”, a afirmat Elena Udrea.

Citeste si:  INS: Preţurile producţiei industriale pe piaţa internă au scăzut cu 0,1%, în ianuarie 2014

Ministrul a precizat că sunt în prezent facturi neplătite către constructori de peste un miliard de lei, pentru lucrări de reabilitări de drumuri, sisteme de apă şi canalizare, iar constructorii lucrează în avans pe banii lor, aşteptând ulterior să fie plătiţi.

În domeniul infrastructurii de drumuri, sisteme de apă şi canalizare sunt cele mai multe datorii şi banii din bugetul ministerului pentru anul viitor nu sunt de ajuns pentru a le achita. Din aceste motive, în 2012 nu vor fi începute proiecte noi.

„Nici vorbă să ne gândim să iniţiem proiecte noi. Vom încerca să prioritizăm viitoarele investiţii în funcţie de importanţa, impactul pe care îl au asupra comunităţilor. Un exemplu sunt localităţi rurale, unde oamenii nu se racordează la reţeaua de apă şi canalizare pentru că ulterior utilizarea acestor reţele costă şi atunci e inutil să investeşti banii statului în apă şi canalizare dacă nimeni nu se foloseşte de această infrastructură.

Citeste si:  Autorităţile publice sunt aşteptate cu proiecte pentru extinderea spaţiilor verzi

Vom încerca să investim în proiectele care sunt utile, sunt folosite de unităţi, de cetăţeni şi ne vom acoperi cu banii puţini pe care îi avem să plătim ceea ce s-a lucrat până acum. Pentru că noi lucrăm cu firme mici, la noi firmele care lucrează cu consiliile judeţene, autorităţile contractate, sunt firme mici, pentru care o factură neplătită face diferenţa dintre succesul afacerii sau falimentul firmei. De aceea trebuie să fie un partener corect şi să plătim la timp datoriile” a subliniat Elena Udrea.

Acesta a anunţat în acelaşi context că pentru construirea de locuinţe ANL de anul viitor vor putea fi folosite şi fonduri private, Comisia Europeană dându-şi acordul în acest sens. Cererea la nivel naţional depăşeşte, potrivit ministrului Elena Udrea, 100.000 de locuinţe pentru tineri şi aceasta este mult prea mare pentru a putea fi acoperită din fonduri de la bugetul de stat.

De aceea, a fost identificată drept soluţie construcţia de blocuri ANL cu fonduri private, urmând ca investitorii să îşi recupereze banii din chiriile subvenţionate şi, după o perioadă de 20 sau 30 de ani, locuinţele respective să rămână statului.

Citeste si:  Regele Mihai îşi va sărbători pe 8 noiembrie ziua de naştere şi onomastica

„Cifra este uriaşă faţă de ritmul în care noi reuşim să construim locuinţe ANL. Am considerat că statul nu mai face faţă în condiţiile acestea şi am încercat să atragem fonduri private. Marii constructori construiesc pe banii lor şi apoi îşi recuperează banii din chiriile încasate, chirii care sunt subvenţionate de către primării, pe o durată de 20-30 de ani, urmând ca la final locuinţele să rămână statului român.

Este o schemă de finanţare de utilizare a fondurilor private în construirea de locuinţe pentru tineri care a fost acceptată de Comisia Europeană. Riscul era ca această schemă să afecteze deficitul bugetar şi să nu poată fi aprobată şi vom fi, de anul viitor, în măsură să folosim bani privaţi pentru aceste locuinţe şi să construim mai repede şi cât mai mult”, a încheiat Elena Udrea.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close