Bursele europene pe creştere în aşteptarea împrumuturilor pe trei ani de la BCE

Bursele europene au deschis şedinţa de miercuri în creştere, în aşteptarea rezultatelor primei operaţiuni de împrumuturi pe trei ani lansată de Banca Centrală Europeană în favoarea băncilor din zona euro, în speranţa că astfel vor fi calmate tensiunile de pe piaţă, transmite AFP.

Bursa de la Frankfurt a înregistrat o creştere de 1,22%, bursa de la Paris a deschis în creştere cu 0,81%, bursa de la Londra a înregistrat o creştere de 0,76%, în timp ce bursele de la Milano şi Madrid au înregistrat fiecare o creştere de 1%.

Citeste si:  Standard & Poor's : Zona euro va intra în recesiune în T1 2012

Banca Centrală Europeană urmează să lanseze, miercuri, prima sa operaţiune de credite pe trei ani destinate băncilor din zona euro. Rezultatele ofertei urmează să fie anunţate în jurul orei 10.15 GMT.

‘Întrebarea care preocupă pe toată lumea astăzi este care este suma pe care băncile o vor cere de la BCE. Dacă operaţiunea va permite la calmarea tensiunilor cu privire la refinanţarea băncilor, randamentul obligaţiunilor suverane ar urma să scadă pe termen mediu. În plus, cursul euro ar urma să crească’, a declarat analistul Ralph Herre de la banca LBBW.

Citeste si:  Traian Băsescu consideră că taxele portuare trebuie micşorate

Până acum BCE a oferit băncilor împrumuturi pe o perioadă de maxim un an. Prin extinderea perioadei creditelor, BCE vrea să asigure pieţele că băncile vor dispune de finanţare pe termen lung.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close