APDRP: Tinerii fermieri au depus proiecte de peste 115 milioane euro

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a contractat până în prezent 5.641 de proiecte de investiţii în mediul rural ale tinerilor fermieri, valoarea acestora fiind de 115,62 milioane de euro, se arată într-un comunicat al APDRP.

Interesul deosebit pe care Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri îl ridică este demonstrat şi de diversitatea activităţilor pe care tinerii fermieri le-au propus pentru finanţare.

Astfel, 1.479 de proiecte au ca scop dezvoltarea de exploataţii agricole pentru culturile de câmp, iar 2.698 vor primi finanţare pentru ferme mixte (culturi şi animale). Un alt domeniu pe care beneficiarii s-au axat a fost cel legat de horticultură, fiind semnate contracte pentru 967 de cereri de finanţare. Cele mai puţine proiecte vizează păsările de curte, dar şi creşterea porcilor, ca activităţi de bază.

Citeste si:  Comisia Europeană a aprobat un program de 100 milioane euro pentru IMM-urile din România

În ceea ce priveşte distribuţia pe sexe a beneficiarilor Măsurii 112, până în prezent au solicitat finanţare 3.382 de bărbaţi şi 2.259 de femei.

‘Suntem mulţumiţi de modul cum progresează Măsura 112 şi de interesul tinerilor pentru a-şi dezvolta o activitate în agricultură. Sunt convins totodată că vom epuiza toţi banii alocaţi, iar scopul de a întineri forţa de muncă angrenată în acest sector va fi atins. Avem nevoie de tineri pentru a face agricultura competitivă’ a spus Mihai Gavril Vădan, directorul general al APDRP.

Citeste si:  Ministrul Economiei consideră că România nu poate onora 23.000 MW în eolian

Din anul 2008, când a fost lansată prima sesiune de cereri de proiecte aferente Măsurii 112, au fost depuse 10.678 de cereri de finanţare, în valoare de peste 221 milioane de euro, alocarea totală pentru această Măsură până la finalul perioadei de implementare, respectiv 2013, fiind de 337,22 milioane de euro. APDRP a efectuat până în acest moment plăţi de 74,23 milioane de euro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close