„Primăvara arabă” lasă loc la incertitudine pentru anul 2012

Sfârşitul anului 2011 aduce schimbarea liderilor din trei state arabe (Tunisia, Egipt şi Libia), în timp ce un al patrulea (din Yemen) este pe cale să părăsească puterea.

Dar şi alte state sunt prinse într-un conflict ce opune populaţia regimului politic, însă aceste confruntări nu înregistrează evoluţii semnificative, în ciuda protestelor continue şi a numărului mare de victime, se menţionează într-o analiză întocmită de agenţia germană de presă Deutsche Presse-Agentur (DPA).

„Schimbarea este cuvântul magic al unui an început cu teamă şi care se încheie în incertitudine”, afirmă Basma al-Husseini, manager al unui centru cultural din Cairo.

Pe ansamblul zonei arabe, evoluţia situaţiei din Siria este cea mai incertă. După nouă luni de proteste şi cel puţin 5.000 de victime, preşedintele Bashar al-Assad nu pare dispus să renunţe foarte curând la putere. „Al-Assad este terminat din punct de vedere politic, dar el mai poate supravieţui la putere şi în cursul anului 2012”, crede Sultab Al Qassemi, comentator al problematicii arabe. El mai afirmă că perioada cât preşedintele sirian poate rămâne în continuare la putere depinde de sprijinul local şi internaţional de care beneficiează.

Deşi statele arabe fac presiuni asupra Damascului să oprească violenţa, acestea nu sprijină toate mişcările contestatare din regiune. Astfel, în Bahrein, ţările din Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) nu au susţinut demonstraţiile pro-democraţie, ele trimiţând chiar trupe care să sprijine familia regală sunită din această ţară în reprimarea demonstraţiilor majorităţii şiite. De asemenea, demonstraţiile din Kuweit şi Oman au fost înăbuşite prompt de autorităţi.

„Deocamdată, monarhiile din zona Golfului Persic formează singurul bloc politic unde cei aflaţi la putere se sprijină reciproc pentru a-şi păstra poziţiile”, afirmă comentatorul arab citat mai sus, el estimând că în aceste condiţii nu ne putem aştepta la schimbări politice în zona Golfului în următorii 2-3 ani.

În Yemen, statele din Consiliul de Cooperare al Golfului au înaintat un plan pentru rezolvarea crizei, propunând ca preşedintele Ali Abdullah Saleh să renunţe la putere în schimbul imunităţii, ceea ce în final acesta a acceptat după îndelungi tergiversări. Chiar şi în aceste condiţii, transferul de putere la Sanaa nu i-a determinat pe manifestanţi să înceteze protestele, contestatarii preşedintelui Saleh menţinându-şi taberele din pieţe şi cerând judecarea acestuia.

Procesul de tranziţie din Tunisia şi Egipt a înregistrat mai multe progrese, dar perioada post-revoluţionară a fost marcată de proteste, violenţe şi lupte pentru putere între formaţiunile politice.

„Cel mai optimist sunt în privinţa Tunisiei”, afirmă Florian Kohstall, un analist politic german aflat în Egipt. El estimează că în Tunisia „alegerile pentru Adunarea Constituantă au fost foarte transparente şi au marcat începutul unei noi ere”, scrutinul fiind „liber şi corect”. „Spre deosebire de Egipt, alegerile din Tunisia pot fi interpretate ca o adevărată ruptură faţă de vechiul sistem”, a adăugat analistul german.

Tunisia a cunoscut mai puţină violenţă în comparaţie cu Egiptul, Libia, Siria şi Yemenul. Tranziţia din Egipt a fost marcată de confruntări între protestatari şi forţele de ordine, dar şi de atacuri împotriva minorităţii creştine.

În Egipt, anumiţi activişti islamişti speră ca prin alegerile în curs de desfăşurare să ajungă la putere. Alţii se tem că acest scutin va legitima actualul regim militar pe care fostul preşedinte Hosni Mubarak l-a însărcinat să conducă ţara atunci când şi-a dat demisia. În primul tur al alegerilor, partidele islamiste au obţinut apoape două treimi din voturi, pe prima poziţie situându-se Partidul Libertăţii şi Justiţiei (PLJ), formaţiunea politică a Fraţilor Musulmani. Şi în alegerile din Tunisia partidul islamist Ennahda a obţinut cele mai bune rezultate (peste 40% din voturi).

Există de asemenea temeri că Libia va urma modelul Arabiei Saudite în aplicarea unei interpretări stricte a legii islamice (Sharia), după ce liderul interimar al ţării, Mustafa Abdel Jalil, a declarat în luna septembrie că „orice lege contrară preceptelor Shariei este nulă”. Asigurările sale ulterioare că va păstra moderaţia în societatea libiană nu au fost de natură să înlăture îngrijorarea.

Comentatorul Al Qassemi crede însă că avansul islamiştilor este un lucru pozitiv în Tunisia şi Egipt. „Ei au fost o entitate politică necunoscută populaţiei (…) Acum ei vor părăsi tărâmul misterului şi vor intra în lumea reală. Trebuie să li se dea ocazia să eşueze”, spune acesta, considerând însă că este prea devreme să ne dăm seama care vor fi primele state arabe ce vor atinge obiectivele care decurg din schimbarea conducerii pentru că „rezultatele nu vor apărea peste noapte”.

În timp ce unii observatori se arată optimişti cu privire la ce va urma după „Primăvara arabă”, Muhammad al-Sammak, consilier politic al Marelui Muftiu al Libanului, avertizează că cei care s-au revoltat o dată ar putea ieşi din nou în stradă în cazul în care vor simţi că obiectivele lor nu au fost atinse. „Este normal ca în asemenea perioade de tranziţie să se treacă prin momente dificile”, afirmă el, adăugând că „este important să nu se ajungă la o stare de dezamăgire, pentru că dacă acest lucru se va întâmpla, ar putea fi începutul unor noi mişcări populare prin care să se încerce o nouă schimbare”.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.