Băuturile îndulcite vor fi taxate suplimentar în Franţa

Consiliul constituţional al Franţei a dat undă verde unei noi taxe pe băuturi îndulcite, aşa-zisa taxă „soda”, care vizează în egală măsură combaterea obezităţii şi creşterea încasărilor în vistieria statului.

Legea aprobată miercuri de „înţelepţii” din Consiliu a fost anunţată de guvern în august, în cadrul măsurilor de luptă împotriva răspândirii obezităţii şi al programului de austeritate, şi a fost adoptată săptămâna trecută de parlament.

Noua taxă de doi eurocenţi pentru o cutie de suc se aşteaptă să aducă 240 de milioane de euro la buget, potrivit postului de radio Europe 1.

Mai multe companii producătoare de băuturi îndulcite, inclusiv Coca-Cola, au criticat această iniţiativă, care se referă atât la băuturile cu zahăr adăugat, cât şi la cele cu îndulcitori.

Consiliul constituţional a aprobat totodată miercuri creşterea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la unele bunuri şi servicii de la 5,5% la 7%.

Guvernul francez a decis în 2009 scăderea TVA la 5,5% de la 19,6% pentru o serie de activităţi economice, inclusiv pentru hoteluri şi restaurante, în cadrul măsurilor de stimulare a economiei

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.