Sarkozy citat de un martor într-un circuit al comisioanelor privind vânzările de arme către Pakistan

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a fost citat de un martor în ancheta referitoare la un circuit al comisioanelor privind vânzările de arme către Pakistan în anii ’90, într-un dosar ce face legătura între un atentat din Karachi şi suspiciunile de finanţare politică ilicită, potrivit unor relatări publicate luni (02 ianuarie 2011) de cotidianul Libération, citat de AFP.

Cu patru luni înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa, echipa de campanie a candidatului socialist François Hollande a cerut clarificarea rolului şefului statului francez, care urmează să-şi anunţe în februarie candidatura pentru un nou mandat.

”Este timpul ca preşedintele să dea explicaţii în această chestiune de stať’, a declarat Manuel Valls, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Hollande.

La rândul său, Eva Joy, candidata ecologistă la prezidenţiale şi fost judecător, a estimat că este „necesar şi inevitabiľ’ ca Sarkozy „să fie audiat de justiţie”.

Citeste si:  Al-Qaida nu mai are bani de atentate sinucigaşe

Potrivit Libération, un fost înalt funcţionar i-a confirmat în decembrie unui judecător care anchetează „cazul de la Karachi” că Sarkozy, care era ministru al bugetului în 1994, a validat crearea unei societăţi luxemburgheze care să servească la plata unor intermediari în contractele de armamente.

Ziarul se bazează pe un proces-verbal de audit din 2 decembrie al lui Gérard-Philippe Menayas, fost înalt funcţionar al Ministerului francez al Apărării şi ex-director al filialei internaţionale a Direcţiei de construcţii navale /DCNI/, care a vândut Pakistanului submarine în 1994.

Menayas a fost atunci interogat în legătură cu crearea în 1994, în Luxemburg, a societăţii Heine, folosită de DCNI pentru vărsarea de comisioane – care au fost legale până în 2000 – unor intermediari în contractele de armament.

Citeste si:  Iată cum se inventează TAXELE!

În acest dosar complex, judecătorul doreşte să afle dacă respectivele comisioane, vărsate în cadrul contractelor încheiate în 1994 cu Pakistan /pentru submarine Agosta/ şi cu Arabia Saudită /pentru fregate Sawari II/, au dat loc unor retrocomisioane /ilegale/ care ar fi finanţat campania prezidenţială a fostului premier Edouard Balladur în 1995.

O parte din sumele vărsate pentru obţinerea de contracte ar fi revenit în Franţa pentru a alimenta conturile campaniei lui Balladur, al cărui purtător de cuvânt era Sarkozy, paralel cu funcţiile sale ministeriale.

Acest dosar al retrocomisioanelor pakistaneze este cu atât mai sensibil cu cât justiţia se întreabă dacă nu cumva există o legătură cu un atentat din mai 2002 de la Karachi, în care 15 persoane, inclusiv 11 francezi, au fost ucişi. Potrivit acestei teze, sistarea, începând din 1995, a vărsării de comisioane ar fi declanşat represalii şi ar fi la originea atentatului.

Citeste si:  Egiptul solicită o reuniune a Ligii Arabe după declanșarea de către Turcia a ofensivei din Siria

Un raport al poliţiei luxemburgheze din ianuarie 2010 ar fi dat la iveală faptul că Sarkozy ar fi fost de acord cu crearea societăţii Heine. Nicolas Sarkozy a dezminţit însă de mai multe ori faptul că ar fi avut vreun rol în această afacere.

Doi apropiaţi ai săi, Thierry Gaubert şi Nicolas Bazire, au fost inculpaţi în acest dosar, chiar şi un fost ministru, Renaud Donnedieu de Vabres.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close