Încă cinci victime găsite în epava navei de croazieră

Scafandrii pazei de coastă italiene au descoperit încă cinci cadavre în epava navei de croazieră Costa Concordia, pachebotul naufragiat vineri seară în apropierea insulei Giglio, a anunţat un purtător de cuvânt al primăriei locale.

Bilanţul provizoriu al naufragiului a ajuns astfel la 11 morţi.

Trupurile neînsufleţite au fost găsite în partea scufundată a pupei vasului, a indicat purtătorul de cuvânt Cristiano Pellegrini. Acesta nu a putut preciza dacă este vorba despre pasageri sau membri ai echipajului, nici dacă printre victime se află şi o fetiţă de 5 ani, dată dispărută.

Scafandrii au început marţi să facă uz de explozivi pentru a pătrunde mai repede în carena navei, răsturnată pe o parte din momentul naufragiului.

Conform bilanţului oferit de paza de coastă înainte de descoperirea celor cinci victime, 29 de persoane erau încă date dispărute, printre care turişti germani, italieni, francezi, americani, precum şi un ungur, un peruvian şi un indian, probabil membri ai echipajului.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.