De ce a plecat Rekkers de la Banca Transilvania

– Imediat după ce Banca Transilvania a anunţat demisia directorului său general (CEO) Robert Rekkers, toată lumea a pus întrebarea: De ce a plecat Rekkers?

El era unul dintre cei mai bine plătiţi bancheri de pe piaţă, pachetul lui fiind format din salariul de bază şi bonus în special în acţiuni. Rekkers ajunsese să deţină 0,75% din acţiunile Băncii Transilvania.

Având în vedere stabilitatea la nivelul conducerii băncii, între Rekkers şi Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie, demisia pe neaşteptate a lui Rekkers aduce multe semne de întrebare.

Lui Robert Rekkers, cel care conducea executiv banca de peste nouă ani, îi expira în aprilie mandatul. Între board, principalii acţionari şi Rekkers s-au purtat discuţii pe această temă pe parcursul anului trecut, dar părţile nu au ajuns la un acord.

Rekkers a cerut o prelungire a mandatului cu care boardul nu a fost de acord, conform unor surse din piaţă.

În ultimul timp, principalii acţionari ai băncii ar fi discutat schimbarea strategiei băncii, având în vedere contextul economic dificil: adică de la o creştere a cotei de piaţă şi a deschiderii de sucursale, banca să se îndrepte spre o consolidare a poziţiei. Rekkers a fost un manager de creştere, iar în acest moment opinia boardului ar fi fost că este nevoie de un management mai conservator, mai „low-profile”, scrie ZF.ro.

 

Iosif Pop, primul preşedinte al Băncii Transilvania, despre demisia directorului general Rekkers: “Era nevoie de o schimbare”

Omul de afaceri Iosif Pop, primul preşedinte al Băncii Transilvania, spune că, din postura sa de acţionar, apreciază profesionalismul directorului demisionar Robert Rekkers, însă afirmă că era nevoie de o schimbare, deoarece dezvoltarea băncii nu se reflectă în valoarea acţiunilor BT.

“Din calitatea mea de acţionar, nu pot să nu remarc evoluţia băncii în tot acest timp şi profesoionalismul de care a dat dovadă conducerea. Pe de altă parte, nu pot să înţeleg cum o firmă bună, despre care toată lumea ştie că creşte, pentru acţionari are o valoare subnominală. Eu am spus: puneţi în valoare rezultatele băncii, arătaţi stabilitatea, oportunitatea. Acum, când băncile internaţionale îşi retrag capitalul, e o oportunitate foarte mare pentru Transilvania să crească”, a declarat Pop pentru OradeCluj.ro.

Iosif Pop a  insistat pe faptul că, în ultimii ani, BT nu a avut o comunicare performantă cu propriii acţionari. “Îmi capitalizez profitul de 19 ani şi, de la an la an, valoarea mea scade. Sigur, se vede, banca a crescut, are ATM-uri, are filiale peste tot, s-a dezvoltat foarte mult, dar eu, când mă uit la investiţiile mele, zic: <stai, că nu e aşa!>. Mai mult, în practica oricărei bănci cotate, comunicarea cu acţionariatul trebuie să fie cât mai transparentă. Să fie transmise comunicate reale, starea reală a lucrurilor. E foarte important cine va fi urmaşul lui Rekkers: mi-ar plăcea ca aşteptarea mea de investitor să se regăsească în viziunea lui”, a mai explicat fostul preşedinte al băncii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.