Cea mai puternică erupţie solară după cea din anul 2005 loveşte Pământul

Cea mai puternică erupţie solară după cea din anul 2005 a început să lovească Pământul, bombardând planeta noastră cu particule care ar putea să perturbe comunicaţiile prin satelit, au anunţat luni (23 ianuarie) autorităţile americane, citate de AFP.

Erupţia declanşată duminică (22 ianuarie)în apropierea nucleului Soarelui urmează să proiecteze particule de protoni în direcţia Terrei până miercuri, a avertizat Administraţia naţională a Oceanelor şi Atmosferei (NOAA).

Experţii spun că cea mai mare problemă sunt radiaţiile, care reprezintă o îngrijorare în ceea ce priveşte perturbarea sateliţilor şi afectarea astronauţilor care se află în spaţiu. Acest lucru poate provoca probleme de comunicare pentru avioanele care traversează zona polară.

Citeste si:  Numărul utilizatorilor de telefonie mobilă, în creştere de 3,5 ori în 10 ani, până la 23,4 milioane

Radiaţii de la explozia solară de duminică au ajuns pe Pământ o oră mai târziu şi vor continua până miercuri. Nivelul radiaţiilor este considerat puternic, însă au existat furtuni şî mai puternice. Radiaţiile, în forma protonilor, au venit spre Pământ cu o viteză de 150 de milioane de kilometri pe oră.

Furtuna geomagnetică provocată de Soare este cea mai intensă după cea înregistrată în anul 2005, dar ea este clasificată în categoria a treia pe o scară cu cinci nivele, fiind considerată puternică, nu şi severă.

Citeste si:  Asteroidul care a trecut luni aproape de Terra are un mic satelit - VIDEO

Potrivit portalului NOAA, acest eveniment poate perturba comunicaţiile radio în zona polilor şi sistemele informatice de la bordul sateliţilor.

Locuitorii Europei şi Asiei vor putea admira marţi seară aurorele boreale. (Sursa foto: Daily Mail)


Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata