EUR
4,84 RON
(-0.08%)
USD
4,11 RON
(-0.78%)
GBP
5,36 RON
(+0.2%)
CHF
4,49 RON
(-0.29%)
BGN
2,48 RON
(-0.66%)
BYN
1,68 RON
(-0.6%)
CAD
3,07 RON
(-0.06%)
RSD
0,04 RON
(-0.09%)
AUD
2,95 RON
(-0.26%)
JPY
0,04 RON
(-0.38%)
CZK
0,18 RON
(+0.38%)
INR
0,05 RON
(-0.5%)

Baconschi consideră nefinalizarea aderării la Schengen ca singura nereuşită a mandatului său

Ministrul revocat al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat marţi că în bilanţul mandatului său de doi ani poate fi considerată o nereuşită faptul că nu a fost finalizat procesul de aderare la spaţiul Schengen, care era pe lista de priorităţi, însă a arătat că poziţia singulară a Olandei în acest sens este rezultatul „geometriei” coaliţiei de guvernare de la Haga.

„Singurul punct nefinalizat din pachetul nostru de priorităţi se referă la Schengen, unde avem astăzi o poziţie singulară a Olandei. Cred că întrucât Parlamentul olandez are majorităţi cu geometrie variabilă în funcţie de dosare, e de datoria noastră să obţinem o astfel de majoritate acolo argumentând dreptul nostru la extinderea Schengen, conform Tratatului de Aderare şi acquis-ului comunitar şi mai cu seamă după publicarea raportului intermediar pe reforma justiţiei, pe care îl aşteptăm foarte curând”, a afirmat el.

De asemenea, ministrul revocat a punctat că în mandatul său s-a reuşit convingerea Germaniei, Franţei şi Finlandei să renunţe la opoziţia în privinţa aderării ţării noastre şi Bulgariei la Schengen.

În ceea ce priveşte succesele mandatului său, început în decembrie 2009, Baconschi a enumerat o listă lungă şi a amintit că în discuţia telefonică avută luni cu premierul Emil Boc acesta nu i-a reproşat nimic pe linia guvernamentală.

El a spus că în mandatul său România „a ieşit din logica de stat candidat” şi a avut loc asumarea deplină a calităţii de membru UE şi NATO, au fost relansate şi reconsolidate unele relaţii bilaterale esenţiale şi s-a atins şi obiectivul de securitate naţională referitor la consolidarea parteneriatului strategic cu SUA şi semnarea acordului privind scutul antirachetă.

Potrivit bilanţului prezentat de Baconschi, alte reuşite ar fi relansarea relaţiei cu Italia, care era deteriorată la momentul preluării mandatului, dar şi cele cu vecinii estici Republica Moldova şi Ucraina, intrate anterior în practica expulzării de diplomaţi români. De asemenea, relaţia cu Germania a depăşit „rezerva tradiţională” faţă de România a Berlinului, care este acum unul dintre cei mai apropiaţi parteneri ai ţării noastre în UE.

Baconschi a mai menţionat depăşirea situaţiei de criză în relaţia cu Franţa, încheierea parteneriatului strategic cu Turcia, reluarea dialogului cu Federaţia Rusă, vizitele în ţări ca Libia, Tunisia şi Egipt după mişcările Primăverii Arabe, organizarea forumului economic cu ţările arabe din Consiliul de Cooperare al Golfului.

Totodată, el a arătat că în cei doi ani de mandat s-a reuşit deschiderea celui mai mare număr de consulate şi oficii consulare, enumerându-le pe cele de la Cahul, Bălţi, Ungheni, Catania, Vancouver, Edinburgh. Alte puncte indicate în acest sens de ministrul revocat au fost operaţiunea de evacuare a cetăţenilor români la momentul crizei din Libia, precum şi promovarea legii votului prin corespondenţă.

„În concluzie, cred că mi-am făcut datoria într-un context internaţional marcat de turbulenţe fără precedent alături de întregul corp diplomatic român, cu seriozitate, cu tenacitate, încercând să marcăm puncte, să reparăm anumite relaţii avariate şi să ne impunem vocea atât în UE, cât şi în NATO şi pe plan global”, a mai evidenţiat Baconschi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata