Formul economic de la Davos: Salvarea UE de către China, un „bla-bla mediatic”, spun oficialii

0

Discuţiile privind o salvare financiară a Uniunii Europene de către China nu sunt decât un „bla-bla mediatic”, au apreciat joi responsabili politici şi economici reuniţi la Forumul Economic Mondial din staţiunea elveţiană Davos, relatează AFP.

„Din punctul meu de vedere (…), acesta nu este decât un bla-bla mediatic”, a spus directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Pascal Lamy.

„Nu cred nicio secundă că vor exista negocieri între guvernul chinez şi europeni asupra următorului subiect: ‘noi vă vom cumpăra datoria dacă voi veţi face asta sau asta'”, a adăugat el.

Potrivit lui Lamy, Beijingul ‘nu face acest lucru nici măcar cu SUA’. „Ei achiziţionează părţi din datoria americană fără a pune condiţii. Prin urmare, nu cred acest lucru„, a subliniat el.

Liderii din UE, care este afectată de o criză a datoriilor publice fără precedent, s-au îndreptat spre China, care deţine unele din cele mai mari rezerve de valută – 3.200 de miliarde de dolari (2.430 de miliarde de euro) -, pentru a investi în fondul european de salvare.

China nu a anunţat până în acest moment niciun angajament ferm privind dorinţa sa a furniza sprijin financiar, limitându-se la a indica faptul că va continua ‘să susţină eforturile Europei’ pentru a pune capăt crizei datoriilor.

Robert Greifeld, preşedintele bursei americane de valori Nasdaq, a exclus la rândul său posibilitatea salvării zonei euro de către China.

„Definim China ca o ţară în dezvoltare şi în acelaşi timp înaintăm ideea că o ţară în dezvoltare trebuie să ajute Europa dezvoltată”, a explicat el. „Este un pic ironic. Îl susţin pe Pascal (Lamy) când spune că este un bla-bla, o speculaţie mediatică. Nu văd nicio legitimitate dincolo de asta„, a mai spus Greifeld.

În orice caz, „oricât de mari ar fi rezervele, China nu poate rezolva problema, chiar dacă ar vrea”, a declarat el, oferind ca exemplu datoria de 1.900 de miliarde de euro a Italiei.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.