Ţara în care trădătorii sunt aplaudaţi

2 6

– Anumiţi „gurişti” ai puterii lansează opinia că nu există o voce unitară şi nişte revendicări pe marginea cărora să se poată iniţia un dialog cu protestatarii din stradă. N-a făcut notă discordantă nici Valeriu Tabără, acest artizan al politicii de servilism faţă de corporaţiile ce caută să impună organismele modificate genetic. Invitat la o emisiune televizată, ministrul Agriculturii a jucat un teatru de slabă calitate, arătându-se nedumerit în privinţa doleanţelor celor care se adună seară de seară să-şi strige nemulţumirile.

 

Căci Piaţa Universităţii 2012 a stabilit, deja, obiectivul principal: reformarea ca la carte a întregii clase politice. Căci ce altceva poate însemna înscrisul „Politicieni, nu vă mai vrem!” afişat pe mai multe bannere şi pancarte intens agitate şi aclamate de majoritatea celor din piaţă?

Tentativa de democraţie românească, demarată şontâc-şontâc, cu mari lipsuri din anumite părţi esenţiale – cum ar fi responsabilitatea efectivă, civilă şi penală, a liderilor – graţie ignoranţei şi naivităţii majorităţii covârşitoare a populaţiei, s-a dovedit a fi un fiasco pentru cei mai mulţi dintre locuitorii acestei ţări. Mulţi cetăţeni de bună credinţă se consideră de multe ori mai lezaţi în drepturi acum decât în perioada socialistă, ceea ce constituie un adevărat paradox, o chestiune ce părea de necrezut până acum câţiva ani.

Din ce în ce mai mulţi români au devenit conştienţi de însemnătatea reală a evenimentelor din decembrie 1989 şi nemulţumirea lor surdă, alimentată şi permanent de observarea aspectelor negative ale noului tip de societate în care am intrat odată scăpaţi de dictator, cum ar fi legile strâmbe, inechitatea socială, criza morală fără precedent etc. poate duce la agravarea raporturilor guvernanţi/guvernaţi.

Lumea pare a se trezi din amorţeală, în pofida vremii nefavorabile de afară. Populaţia a învăţat, se pare, să discearnă între afirmaţiile unui discurs prezidenţial şi realitatea faptelor guvernării, credibilitatea în rândul maselor a liderilor actuali ai României se dovedeşte a fi grav afectată.

În primul rând, calitatea liderilor de până acum, a clasei politice în general, este puternic contestată.

Cum să nu fie, când avem tot felul de exemplare care în loc să promoveze interesul naţional, fac jocurile străinătăţii, servesc interesele difertelor companii străine? Nu mai departe de astăzi, unul din cotidienele centrale arată că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, face lobby pentru o companie germană care se judecă de aproape trei decenii cu una românească. Şi aceasta în ciuda evidenţei că nemţii refuză să plătească un contract pe care n-au dat un sfanţ, deşi marfa au primit-o. Motivul? Ne punem Germania în cap!

Cum putem califica acest lucru, decât ca o trădare a intereselor naţionale?

Dar faptul că preşedintele ţării mele presează puternic în favoarea Roşia Montană Gold Corporation? Cum altfel putem numi privatizările scandaloase ale întreprinderilor rentabile, dacă nu acte de trădare?

Dar achiziţionarea de vehicule blindate pentru infanterie din Elveţia, de tip Piranha IIIC 8×8, cu turele care nu se potrivesc? Aproape 1,4 milioane de Euro a costat fiecare, deşi preţul oficial e 1,2 milioane/bucata, în condiţiile în care TAB Zimbru, transportor de trupe autohton fabricat la Moreni e doar ceva mai slab protejat şi costă un milion bucata. Cu diferenţa de bani, se putea suplimenta, probabil, blindajul şi plăti astfel muncitorii români, dar nu se mai încasau comisioane…

Dacă la noi trădătorii ţării au fost trataţi cu plecăciune, fiind nu numai achitaţi de „justiţia” postdecembristă şi reabilitaţi, ci şi decoraţi de doi dintre preşedinţi, aşa că ce putem aştepta de la viitor?

Cum poate afirma cineva că l-a trădat numai pe Ceauşescu, fugind din România şi cadorisind informaţii strict secrete în Vest? Nici gând, acela a trădat ţara, faţă de care a depus jurământ militar! Şi a prejudiciat grav un sistem de informaţii şi contrainformaţii externe care lucra în folosul ţării, nu al lui Ceauşescu.

În literatura de specialitate sunt estimări care arată că până la circa 5.000 de lucrători ai serviciului de informaţii externe au căzut sau au trebuit să fie relocaţi de urgenţă pentru a fi salvaţi, după trădarea lui Ion Mihai Pacepa din 1978. Tot de atunci România a început să se confrunte cu dificultăţi economice din ce în ce mai mari, fiind sancţionată de occidentali şi de americanii care astăzi sunt aliaţii noştri. Iar justiţia română l-a reabilitat, ba încă Ion Iliescu l-a mai şi decorat!

Nu numai noi avem trădători. Nu doar românii au de suferit, în lumea de azi, din pricina actelor de trădare. Dar se pare că numai aici aceştia sunt pupaţi părinteşte pe creştet, de liderii postdecembrişti. Cu efectul direct al slăbirii constante a puterii statului şi a capacităţii acestuia de a-şi onora contractul social.

Sigur, nu toţi liderii pot fi învinuiţi de hoţie, de necinste, de trădare sau de lipsă de devotament faţă de poporul român. Dar nici n-au fost alţii care să ia vreun fel de măsură să stopeze cancerul acesta din societatea românească. Iată de ce protestatarii doresc, cel mai probabil, schimbarea din temelii a sistemului social găunos cu care ne-am ales, pe post de „democraţie”, după 1989.

Deci oare de ce fac pe proştii Valeriu Tabără şi alţii ca el? Pentru că le e clar că nu mai „pupă” ciolănelul. Mulţimea vrea un nou început. Ca la jocurile pe computer: „restart game”. De această dată, fără ticăloşi!

Ion SCUTARU

loading...
Citește și
2 Comentarii
  1. bunul simt spune

    bun articol, felicitari !

  2. duke spune

    asa este…..astept mai mlte articole de la dl.Scutaru

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata