Vizita la Bucureşti a comisarului european Johannes Hahn, anulată din cauza perturbării traficului aerian

Vizita în România a comisarului european pentru politică regională Johannes Hahn, programată pentru joi, a fost anulată, delegaţia condusă de oficialul european aflându-se în imposibilitatea de a se deplasa de la Bruxelles la Bucureşti din cauza perturbării traficului aerian, a anunţat joi dimineaţă Reprezentanţa Permanentă a Comisiei Europene în România.
Comisarul european pentru politică regională Johannes Hahn urma să efectueze o vizită oficială în România în care avea prevăzute întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Emil Boc şi cu ministrul afacerilor europene Leonard Orban.

Comisarul european pentru politică regională urma să participe la lucrările comitetului interministerial privind absorbţia fondurilor europene şi la o reuniune cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale referitoare la acordarea de asistenţă tehnică autorităţilor române pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene.

Agenda vizitei oficialului european mai includea asistarea la ceremonia de semnare a memorandumurilor de înţelegere dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, respectiv Banca Mondială, privind sprijinul acordat de aceste instituţii financiare pentru absorbţia fondurilor structurale şi de coeziune de către România, şi participarea la ‘Conferinţa de lansare la nivel naţional a procesului de programare a fondurilor europene destinate unei dezvoltări inteligente, incluzive şi durabile 2014 – 2020’

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.