Consumul de gaze naturale s-a cifrat la 133,228 milioane MWh, în primele 11 luni din 2011

0

Consumul de gaze naturale în România a totalizat 133,228 milioane MWh, în primele 11 luni din 2011, fiind mai mare cu circa 4,44% faţă de cel din perioada similară a anului precedent, care s-a cifrat la 127,557 milioane MWh, conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Producţia internă de gaze naturale ce intră în consum a reprezentat, în noiembrie 2011, 82,03% din totalul surselor, primii doi producători (Romgaz şi Petrom) acoperind 98,32% din această sursă.

Importul ce a intrat în consum a reprezentat diferenţa, respectiv 17,97%. Primii trei importatori – furnizori interni – au realizat împreună 59,46%.

Preţul gazelor naturale din import a fost, în noiembrie, de 483 dolari/1.000 mc (146,31 lei/MWh), în creştere, în dolari, faţă de preţul din luna anterioară, care a fost de 479 dolari/1.000 mc (141,61 lei/MWh).

Consumul de gaze la nivel naţional a crescut cu 30%, până la 65 de milioane de metri cubi pe zi, faţă de 50 de milioane de metri cubi cât este normal într-o zi de iarnă, a declarat, pentru „Adevărul”, Florin Cosma, directorul general al Transgaz. Însă vestea cea mai proastă este că necesarul suplimentar de gaze va fi cumpărat din import, unde preţurile sunt de circa 500 de dolari pe mia de metri cubi, de trei ori mai mari decât preţul gazelor de producţie internă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.